O fotografie, asa cum stim, are două dimensiuni, lungime și înălțime. Aici nu putem vorbi despre o a treia dimensiune, adâncime sau eventual de a patra dimensiune – timpul…

Cu toate acestea, nu de multe ori am privit fotografii și am rămas surprinși de cât de bine era creată aceasta, generând astfel senzația de adâncime.

Senzația de adâncime, datorită tehnicii actuale poate fi realizată cu succes, atât în fotografie cât și în cinematografie și prin tehnica captării imaginii cu un obiectiv dual sau cu ajutorul unui simplu obiectiv printr-un artificiu de ordin tehnic, de captare a două cadre, decalând cu câțiva centimetri punctul de stație, dar aceste procedee nu are sens să le analizăm. Este totuși bine de știut că încă de la începutul fotografiei, oamenii și-au pus întrebarea cum poate fi creata și a treia dimensiune, încercând pentru obținerea acestui efect mai multe metode.  Practic se simuleză o captură a imaginii exact cum o captăm noi. Imaginea se poate vizualiza cu ajutorul unor ochelari cu filtre de culoare roșu-cyan, iar efectul este cu adevărat impresionant. Desigur că această tehnică, la acest moment este accesibilă aproape tuturor.

Așa cum putem observa, în fotografia/cinematografia 3D, creierul este păcălit și astfel interpretează existența unei a treia dimensiuni a cadrului, de altefel inexistentă.

Cu toate acestea rostul acestui articol este de a dezbate puțin, condițiile în care se poate realiza o senzație de spațialitate doar cu elemente de compoziție și nu cu metode artificiale folosite de tehnologia actuală.

Așa cum am arătat și în alte articole, perspectiva creată în cadru, realizată în principal datorită unghiului dat de deschiderea obiectivului și de amplasarea obiectelor în spațiu, crează o senzație de spațialitate și asta în primul rând datorită obișnuinței creierului nostru de a vedea tridimensional. Cu siguranță, o persoană care nu a văzut niciodată cu ambii ochi, probabil nu ar avea aceeași senzație.

Norocul nostru este că putem „simula” perspectiva prin mai multe modalități…

1.  Perspectiva centrală, creată printr-o oarecare simetrie, îndreaptă privire spre centrul imaginii, iar linii paralele, din ce in ce mai mici completeaza cu succes această senzație. Este poate cea mai apropiată formă de perspectivă față de ceea ce vedem noi, în mod normal. De obicei apar mai multe unghiuri care generază o anumită adâncime in cadru.

Imaginea exemplu, cred ca rezolvă cu succes problema generării perspectivei în cadru, concurând la aceasta atât liniile paralele formate de acele bârne din lemn, umbrele acestora, dar si elementele din cadru din ce in ce mai mici (felinarele). Așa cum se poate lesne observa se crează un efect de „tunel” la care iesirea este de dimensiuni mai mici decât intrarea. Cu siguranță, in acest exemplu avem o oarecare simetrie în cadru, care nu respectă regula treimilor, dar așa cum am spus de mai multe ori, faptul de a nu respecta anumite reguli de compoziție, în cunoștință de cauză și nu din neștiință, nu este un „păcat” fotografic !

2. Repetiția in cadru, formată din elemente de aceeși natură, de obicei amplasate de-a lungul unei linii imaginare situată pe o linie de forță din cadru, poate crea cu succes o perspectivă, generând astfel o a treia dimensiune.

Așa cum se poate observa din exemplul atașat, primul stâlp, amplasat pe linia de forță verticală din partea stângă a cadrului este „multiplicat” prin alți stâlpi, amplasați pe o linie imaginară, care apar din ce în ce mai mici și care se oprește în zona unui punct de forță din cadru.

În această situație, am folosit regula treimilor și un punct de stație sub un unghi destul de mic față de linia imaginară pe care se află acei stâlpi.

3.  Un element compozițional numit „frame” prin care se crează o întrerupere a spațiului negativ al cadrului prin diferite elemente, așzate întotdeauna în fața subiectului.

In primul exemplu atașat, putem vedea Mânăstirea Cozia, care este subiectul cadrului… De asemenea, putem observa în zona prim-planului de o parte si de alta existența unor doi brazi. Crengile acestora rup puțin din cadru si care crează astfel un plan anterior celui in care se află subiectul principal, biserica.

Ca element adițional, în fundal apar si munții care crează, imaginar, un al treilea cadru. Este clar că în acest cadru avem trei planuri, unul în spatele celuilalt, pe o direcție imaginară, care nu poate sugera decât o adâncime a cadrului. De asemenea, observăm și clădirea chiliilor din spatele bisericii. Aici vedem că imaginea bisericii „rupe” imaginea chiliilor, lucru care nu se poate întâmpla in realitate. Aici avem de a face cu o formă de generare a adâncimii prin suprapunere, când unul dintre elementele din cadru elimină o parte dintr-un alt element. Este clar că în exemplul de față biserica se află în fața chiliilor si nu invers !

În cel de-al doilea exemplu, putem observa un „frame în frame” care conduce privirea in mod sigur spre partea dreapta-jos a cadrului, un punct de forță a acdrului.  Din nou, prin folosirea a două frame-uri utilizând în mod judicios regula treimilor se poate genera o senzație asemănătoare a celei de „tunel” cu o ieșire mai mică dimensional.

4. O oarecare transparență care apare într-un plan secund poate crea o perspectivă datorită faptului că cele două vaporașe sunt bine conturate în raport cu Podul Prieteniei (dintre Giurgiu și Ruse) care apare în fundal, într-un mod mai difuz, datorat unei strat de aer mai umed. În acest caz, obiectul mai puțin vizibil (podul) rămâne vizibil în spatele celui care îl acoperă (vaporașul/vaporașele).

Aici se pune problema de un soi de transparență generat de un fenomen natural și nu de o post procesare, care de multe ori poate simula acest aspect. De asemenea, un gradient de stralucire, care se poate vedea in acest exemplu, o difuzie graduală, contribuie cu succes la percepția adâncimii în cadru.

În cel de al doilea exemplu, putem observa acelasi fenomen, generat de o atmosferă umedă de dimineață, care generează același efect de spațialitate.

Mai este de observat că turnul din planul anterior, care apare mult mai mare în raport cu biserica din fundal, combinat cu „ruptura” imaginii bisericii, crează, la fel, cu succes senzația de tridimensional.

5.  Planurile colorate diferit, de obicei cu nuanțe din ce în ce mai estompate crează în mod sigur o multitudine de planuri imaginare, exact ca niste „layere”, binecunoscutele straturi folosite în postprocesarea avansată. Fundalul seamănă foarte mult cu un gradient de culoare aplicat, in care nuanța de cyan/albastru este dizolvată din ce în ce mai mult.

Este lesne de înțeles ca planul anterior este mult mai caracterizat decât ultimul plan din cadru, acei munți cu urme de zăpadă. Chiar dacă totul se petrece într-un cadru bidimensional, creierul nostru prin aceste planuri imaginare, din ce în ce mai estompate, nu poate percepe decât o senzație de spațialitate, de 3D.

6.  În alte articole mai vechi am vorbit despre adâncimea câmpului de profunzime (DOF) care este efectul direct al modificării diafragmei. Amintesc că, o diafragmă largă face ca un câmp de profunzime să fie foarte îngust și pe parcurs ce închidem diafragma câmpul de profunzime se lărgește.

Așa cum se poate observa, în planul apropriat există acea plantă care se află „în focus”, deci clară în raport cu restul cadrului.

După cum se știe, se folosește un câmp de profunzime îngust atunci când dorim să separăm cel puțin două planuri. În acest cadru avem un plan clar și unul sau mai multe planuri din ce in ce mai neclare. Această modalitate este folosită foarte des în practică, mai mult sau mai puțin conștient și efectul principal este de a separa planurile în cadru, iar efectul secundar este de a genera, atunci când e cazul, efectul de spațialitate.

7.  O altă modalitate de a genera efectul de spațialitate este și acela de a fotografia un obiect dintr-un unghi puțin lateral. Este echivalent cu schitarea unui cub văzut din mai multe unghiuri, lucru pe care l-am făcut foarte mulți în anii de școală.

Se poate observa că fotografierea acestui aparat dintr-un unghi lateral crează senzația de tridimensional. Acest lucru se poate deduce și din faptul că putem vedea în mod clar cele trei dimensiuni: lungimea, înălțimea și adâncimea obiectului.

8.  Ultima modalitate de crea o adâncime a cadrului este aceea de a fotografia dintr-un anumit unghi subiectul. În alt articol am vorbit despre unghiurile folosite în fotografie. Cu acea ocazie am spus că o fotografie poate fi luată în racursi (de jos în sus), într-un unghi normal (la nivelul subiectului) sau într-un unghi de sus în jos, numit plonjee.

În cadrul exemplu, cu Mihai Viteazu, luat dintr-un unghi racursi, pe lângă efectul compozițional dat de acest unghi, de forță, se poate observa cât de bine este generată perspectiva în cadru.

9. Nu în ultimul rând, umbrele și gradienții de lumină, de strălucire, au capacitatea extraordinară de a sugera adâncimea în cadru. Prin variația unui gradient de lumină putem accentua o curbură a unui obiect sau se poate produce un efect de plan înclinat. Lumina directă a unui blitz, de exemplu, crează o fotografie plată, pe când folosirea pereților, ca elemente auxiliare de direcționare a luminii, crează umbre moi, dar și o adâncime în spațiu. De asemenea, o umbră lăsată de un obiect crează în mod sigur o senzație de existență a  unui spațiu în spatele subiectului. Cu toate acestea, umbrele trebuie „exploatate” în mod conștient pentru  a nu afecta în mod negativ un cadru.

Cred că prin exemplele atașate am reușit să demonstrez că o fotografie, chiar dacă din punct de vedere fizic este bidimensională, ea poate crea în foarte multe situații o perspectivă în cadru, un efect de spațialitate, de 3D si asta folosind doar elemente de ordin compozițional..

 

============================================================

Incepand din data de 2 februarie 2013, am realizat o emisiune TV la un post local de televiziune, intitulata “Fotomagica”. Aceasta a fost difuzata in fiecare zi de miercuri, incepand cu ora 20. Cele 12 emisiuni pot fi vizualizate pe youtube:

Pagini din istoria fotografiei – https://www.youtube.com/watch?v=NZ1t_wMiAWY&t=20s

Expunerea in fotografie – https://www.youtube.com/watch?v=rSl1prruy-Y&t=348s

Fotografia de portret – https://www.youtube.com/watch?v=Ri2EO-gcPTI&t=6s

Metode prin care putem scoate in evidenta subiectul intr-o fotografie – https://www.youtube.com/watch?v=R2AbkyMDY2I&t=56s

Spatialitatea in fotografie. Numarul si proportia de aur. Balansul de alb. Managementul de culoare – https://www.youtube.com/watch?v=uEMU-d7gY1I&t=39s

Introducere in compozitia fotografica – https://www.youtube.com/watch?v=v_olO6r3N6I&t=66s

Obiectivele și accesoriile folosite in fotografie – https://www.youtube.com/watch?v=_72-XFBihbE&t=47s

Genuri fotografice – https://www.youtube.com/watch?v=hhQ33eHdtP4&t=69s

Contrastul in fotografie. Incadrari si unghiuri folosite frecvent in fotografie – https://www.youtube.com/watch?v=w9WNNjbzS8M&t=47s

Introducere in sistemul foto digital – https://www.youtube.com/watch?v=yGEchAwWRd4

Discutii libere despre fotografie – https://www.youtube.com/watch?v=unjxEBsapAE&t=50s

Implicatiile juridice in fotografie – https://www.youtube.com/watch?v=tbDKlFXHCpE&t=142s

 

============================================================

Atentie !

Folosirea unor pasaje din acest articol (maximum 500 de caractere) se poate face numai cu indicarea sursei, respectiv http://blog.fotomagica.ro cu link direct catre acest articol. De asemenea este interzis a se prelua fotografiile-exemplu  care apar in articol, acestea fiind protejate prin Copyright.