Subscribe via RSS

5G. Aproape totul despre astrofotografie

By admin

Astrofotografia reprezintă o ramură captivantă a fotografiei care se concentrează asupra captării imaginilor din spațiul cosmic, inclusiv a stelelor, planetelor, galaxiilor și a fenomenelor astronomice. Această formă de artă necesită o abordare specifică și tehnici specializate pentru a obține imagini clare și impresionante ale cerului nocturn.
          Astrofotografia nu este doar o artă, ci și o călătorie personală care te conectează cu cosmosul. Prin lentila aparatului tău, pătrunzi în tărâmuri nebănuite, iar stelele devin povești, iar galaxiile devin călătorii pe care le poți împărtăși cu întreaga lume. Cu fiecare imagine captată, contribuie la expansiunea cunoașterii noastre colective despre univers și încurajează pe alții să privească și ei spre stele.
          De mult timp doream să scriu un articol cât mai detaliat despre astrofotografie ! Având în vedere că în Cursul meu de fotografie am inclus și acest gen, lucru care nu prea apare prin astfel de cursuri și dacă se vorbește se descriu doar noțiuni generale, care practic, nu prea ajută pe cineva, am zis că e timpul să-mi iau inima în dinți și să ma apuc de scris !

          Cei care încep să abordeze acest domeniu încep bineînțeles cu fotografierea Lunii ! De cele mai multe ori se lovesc de bariere de ordin tehnic și apoi de probleme de expunere… Majoritatea se opresc aici ! Este ceva de genul – începe cu entuziasm și se termină brusc…

Renunțarea la astrofotografie este cauzată în primul rând de lipsa unui echipament oarecum specific dar și a cunoștințelor minime despre astronomie (astre, mișcarea acestora, planete, galaxii, nebuloase, roiuri stelare etc). Cine se va avânta în studiul astronomiei, bineînțeles la nivel de amator, va fi curios și va experimenta și atunci va putea realiza și astrofotografie ! Cu alte cuvinte, nu prea poți face astrofotografie fără să cunoști un minimum de noțiuni de astronomie.

          În acest articol voi dezbate puțin partea tehnică specifică acestui domeniu, tipuri de instrumente cu avantaje și dezavantaje, recomandări de site-uri de specialitate dar și sfaturi.

          Bineînțeles că vom începe cu tipurile de astrofotografie ! Le putem împărți în trei categorii, funcție de subiectul imaginii:

1. Fotografii ale planetelor și stelelor care sunt concentrate pe a capta detaliile și luminozitatea stelelor într-un mod artistic.

2. Fotografii ale galaxiilor și nebuloaselor care vizează captarea obiectelor astronomice mai extinse, precum galaxiile și nebuloasele, adesea necesitând expuneri mai lungi și/sau expuneri multiple.

3. Fotografii de peisaje nocturne unde are loc și integrarea elementelor terestre în cadrele astro, aducând astfel unicitate și perspectivă în imagini. De obicei în astfel de cadre apare în fundal Calea Lactee sau Aurora Boreală.

Astrofotografia se asemănă cu fotografia de peisaj dar nu se confundă cu aceasta. Între ele există mai multe deosebiri, dintre care le putem enumera pe cele principale:

–  Subiectul principal – Fotografia de peisaj se concentrează pe peisajele terestre, în timp ce astrofotografia se axează pe obiecte cosmice și cerul nocturn.

– Aparatură specializată – Astrofotografia necesită adesea echipamente specializate, cum ar fi telescoape, monturi ecuatoriale și camere foto cu capacități specifice pentru a face față cerului nocturn. În schimb, fotografia de peisaj poate fi realizată cu echipamente mai accesibile și mai puțin pretențioase.

– Tehnici specifice – Astrofotografia implică adesea expuneri lungi, multiple, urmărire astronomică și alte tehnici specializate pentru a surprinde detaliile din spațiul cosmic. Fotografia de peisaj se bazează pe tehnici precum expunerea corectă a elementelor terestre și gestionarea compoziției naturale.

          Cu toate acestea, între fotografia de peisaj și astrofotografie există și asemănări dintre care putem enumera:
 – atât în fotografia de peisaj, cât și în astrofotografie, compoziția este esențială pentru a crea imagini pline de impact și atrăgătoare;
– în ambele domenii, fotograful trebuie să gestioneze și să controleze lumina pentru a evidenția elementele dorite în cadrul., numai că aceasta se face diferit. În fotografia de peisaj, acest lucru se referă la gestionarea luminii naturale, în timp ce în astrofotografie se lucrează cu lumină astronomică.

Atunci când abordăm astrofotografia trebuie să ne gândim la o listă de instrumente de care am putea avea nevoie, bineînțeles adaptată la nevoile noastre, dar mai ales la bugetul disponibil. Ca în orice domeniu sunt prețuri care ajung lejer la câteva mii de Euro atunci când se dorește calitate de imagine dar și surprinderea unor constelații sau nebuloase aflate la mii sau milioane de ani lumină.

Trebuie spus că „anul lumină” este o unitate de lungime utilizată pentru a exprima distanțe astronomice și este echivalent cu aproximativ 9,46 trilioane de kilometri (9,46 x 1012 km). Un an lumină, definit de Uniunea Astronomică Internațională (IAU), este distanța pe care lumina o parcurge în vid într-un an iulian (365,25 zile). Uneori, astfel de distanțe mintea nu le poate percepe, fiindcă nu prea are cu ce compara cu ceea ce este pe Pământ !          
Având în vedere că în astrofotografie lumina este foarte redusă, ținând cont că observațiile se fac noaptea, este lesne de înțeles că sunt necesare expuneri lungi. Acestea nu se pot face cu aparatul din mână ! Un trepied este absolut necesar, dar în astrofotografie intervine un fenomen cu care nu ne întâlnim la fotografia de peisaj și anume mișcarea aparentă a astrelor.  Aceasta înseamnă, pe scurt, că mișcarea astrelor pe bolta cerească rezultă din compunerea mișcării astrului fotografiat și cea de pe care se fotografiază, în cazul nostru fiind Pământul. Vorbind mai simplu, mișcarea aparentă a stelelor este rezultatul rotației Pământului în jurul axei sale. Această mișcare creează impresia că stelele se deplasează pe cer într-un mod specific în decursul unei nopți. În esență, stelele par să se deplaseze de la est la vest pe cer, datorită rotației Pământului.
          Explicarea simplă a acestui fenomen este că Pământul se rotește în jurul axei sale o dată la aproximativ 24 de ore. Deoarece observăm cerul de pe suprafața Pământului, stelele par să se miște datorită acestei rotații. Această mișcare aparentă este cunoscută sub numele de mișcare diurnă a stelelor.
Impactul acestei mișcări asupra astrofotografiei este semnificativ. Atunci când fotografiați cerul în timpul nopții și expuneți camera pentru mai multe minute sau chiar ore, mișcarea aparentă a stelelor poate duce la efecte interesante pe imagine. De exemplu, dacă expuneți timp îndelungat, stelele vor părea să lase urme pe cer, ceea ce este cunoscut sub numele de „star trails”. Acest efect este creat de mișcarea continuă a stelelor pe cer în timpul expunerii îndelungate.

Desigur că o astfel de imagine este interesantă, dar în principal, astrofotografia presupune o imagine „nemișcată” a unui astru.  Pentru a surprinde o stea fără vreo urmă de mișcare trebuie ca timpul de expunere să fie astfel ales încât imaginea să fie „înghețată”. Acest timp potrivit de expunere diferă în funcție de distanța focală a obiectivului. Pentru a fotografia Calea Lactee este oarecum simplu ! Trebuie doar un obiectiv cu distanță focală mică, de cca 10-20 mm, un trepied și un aparat foto.
          Pentru a nu apărea acele urme de stele în astrofotografie există o formulă simplă numită „Regula 500” !

          Practic, dacă avem un obiectiv de 50mm și folosim un aparat foto cu senzor full frame, atunci timpul de expunere maxim pe care putem să-l folosim este de 500/50, adică de 10 secunde. Dacă însă vom avea un senzor APS-C (crop) atunci distanța focală o vom înmulți cu factorul de crop. De exemplu, un factor de crop de 1,5 va genera o distanță focală de 75mm și atunci timpul de expunere maxim care poate fi folosit este de 500/75 adică de 6,6 secunde.  Am folosit o distanță focală de 50 mm pentru o mai ușoară înțelegere și doar ca exemplu. De obicei pentru fotografierea Căii Lactee se folosesc obiective cu distanță focală de 10-15mm și atunci timpul de expunere maxim crește simțitor, peste 30 secunde. La 30 de secunde se poate face o expunere bună a Căii Lactee și atunci putem beneficia de o astrofotografie bună, mai ales dacă nu a existat o poluare luminoasă semnificativă.
Dacă pentru asta este de ajuns un trepied, problemele în legătură cu timpul de expunere apar atunci când folosim distanțe focale mai mari ! Dacă vrem să fotografiem o galaxie sau nebuloasă îndepărtată atunci trebuie să folosim distanțe focale mai mari. Pentru acest lucru un teleobiectiv de 200-300 mm este de cele mai multe ori suficient pentru a fotografia de exemplu o galaxie (cea mai apropiată de Pământ) cum este Andromeda (numită și M31) care se află la cca 2,5 milioane ani lumină. Având în vedere că lumina care ajunge de acolo este extrem de redusă, este lesne de înțeles că nu vom realiza nimic cu un timp de expunere de 500/200 de cca 2,5 sec sau mai scurt !
Aici intervin alte echipamente care fac posibilă o expunere mai lungă…
Se poate rezolva această „problemă” prin achiziționarea unui dispozitiv, un sistem de autoghidare, care se atașează între trepied și aparatul foto, care va mișca aparatul foto astfel încât să se compenseze acea mișcare aparentă. Astfel se pot obține timpi de expunere și de 2 minute fără să apară cele urme de stele. O altă metodă este de a achiziționa direct o montură ecuatorială, EQ5 fiind cea mai folosită, în interiorul acesteia existând motoare pas cu pas comandate electronic care realizează această mișcare de compensare.

     Dacă am vorbit despre montura ecuatorială trebuie să spun că acestă montură este utilizată în astronomie și astrofotografie și este concepută pentru a permite urmărirea precisă a mișcării aparente a stelelor pe bolta cerească. Acest tip de montură este esențial în astrofotografie, deoarece dă posibilitatea camerei să rămână fixată pe un anumit obiect cosmic, permițând astfel expuneri mai lungi fără a obține efectul de mișcare.
     Așa cum se poate vedea și în imaginea de mai sus, acest tip de montură este formată din
Axă polară care face ca aceasta să fie aliniată cu axa Pământului. Aceasta este o componentă crucială, deoarece alinierea corectă asigură urmărirea precisă a mișcării cerești.
Contragreutăți pentru a menține echilibrul monturii. Acestea contrabalansează greutatea echipamentului de pe cealaltă parte a axei polare.
Dispozitive de reglaje fine care permit ajustarea precisă a poziției camerei pe bolta cerească. Aceste ajustări se fac pentru a urmări cu precizie mișcarea aparentă a corpurilor cerești.
Motorizarea care ajustează constant poziția monturii pentru a contracara mișcarea Pământului. Aici se folosesc motoare pas cu pas comandate electronic. Cei pretențioși mai folosesc în plus și un sistem de autoghidare comandat de un soft specializat care corectează în timp real și cea mai mică eroare.
Goniometru sau cerc de declinație care ajută la măsurarea și ajustarea precisă a înclinației monturii pentru a asigura o aliniere corectă.

     Achiziționarea unei monturi ecuatoriale este primul pas mai dificil pe care trebuie să-l facă un fotograf amator care dorește să realizeze astrofotografie. De aceea, când vrem să o achiziționăm trebuie să ținem cont de mai multe aspecte, mai ales că la acest moment oferta este foarte bogată.          
Bineînțeles că primul gând ne îndreaptă spre prețul de achiziție, mai ales că acesta pornește de la aproximativ 2.500 lei și trecând lejer peste 15.000 lei.
          Un preț mai mare se justifică într-o stabilitate mecanică mai bună, o greutate mai mare suportată având în vedere că există elemente mecanice în mișcare, în acuratețea alinierii, în existența unui sistem de aliniere automată sau a unui sistem de căutare automată a astrelor tip GoTo, dar și în existența unui catalog extins de obiecte cerești, care poate include stele, planete, galaxii, nebuloase și alte formațiuni cosmice. Acestea sunt încorporate în sistem, ceea ce face posibilă identificarea și urmărirea lor. Nu în ultimul rând, o montură bună trebuie să fie capabilă să detecteze și să corecteze eventualele erori în urmărire, sistemul putând astfel efectua ajustări automate pentru a corecta poziția și a menține obiectul în centrul câmpului vizual.
După cum vedeți treburile se complică puțin, dar noroc cu tehnologia care ne ajută foarte mult !

     Din fericire acum problemele se pun doar la inițierea căutării în cazul căutării automate cu sistemul GoTo dându-i sistemului o referință dar și la alinierea cu Steaua Polară, dacă ne aflăm în emisfera nordică sau cu Steaua Sudului dacă ne aflăm în emisfera sudică.

     Dacă am vorbit despre sistemul GoTo este bine să spunem câte ceva despre el…
     Sistemul GoTo este o tehnologie inovatoare în astronomie care permite monturii să localizeze și să urmărească automat obiectele cerești, fără ca utilizatorul să fie nevoit să le găsească manual. Această tehnologie a făcut observațiile astronomice mult mai accesibile, în special pentru cei care sunt la început în acest domeniu. Făcând o analogie cu aparatura foto este ca o expunere automată față de una manuală !  De aceea sistemele GoTo reprezintă o modalitate eficientă și ușoară pentru ca observatorii amatori să exploreze cerul fără a avea cunoștințe avansate de astronomie sau fără a petrece timpul căutând manual astrele. Această tehnologie aduce o experiență de observare mai accesibilă și mai plăcută, care bineînțeles scurtează drastic timpul căutării poziției unui astru eliminând și erorile care ar putea apărea în timpul căutării. Dar luxul se plătește !
     Primul pas pe care trebuie să-l facem după ce am montat trepiedul sau montura ecuatorială este să-i verificăm stabilitate și planeitatea și să reglăm înclinația la latitudinea punctului de stație. Astea sunt lucruri simple ! Apoi, cel mai greu pas este alinierea cu Steaua Polară, presupunând că vom face observațiile din emisfera nordică.

          Trebuie spus că există o deviație a poziției aparente a Stelei Polare în timpul unei perioade lungi, din cauza fenomenului cunoscut sub numele de precesie. Aceasta determină o mișcare lentă a axei Pământului, care se schimbă într-un cerc într-un interval de aproximativ 26.000 de ani. În consecință, poziția aparentă a Stelei Polare se schimbă pe parcursul acestui ciclu. În prezent, Steaua Polară se află destul de aproape de punctul în jurul căruia se învârte axa Pământului, ceea ce face ca deviația să fie relativ mică pe o perioadă de câțiva ani. Cu toate acestea, pe măsură ce precesia continuă, această deviație va crește în decursul decadelor și secolelor viitoare.
          Astfel, atunci când aliniați un montaj ecuatorial pentru astrofotografie, ar fi indicat să recalibrați montajul ocazional, mai ales dacă aveți planuri pentru perioade lungi de fotografiere. Cu toate acestea, pentru perioade de timp relativ scurte, precum câteva ore, deviația poate fi neglijată, iar alinierea cu Steaua Polara rămâne eficientă.

          De aceea vă voi da câteva sfaturi utile în ceea ce privește alinierea polară:
– În emisfera nordică, Steaua Polara poate fi găsită în Constelația Ursa Minor, fiind situată foarte aproape de Polul Nord ceresc. Este ultima stea, aflată în „coada” constelației (poziția α).  Bine de știut că Steaua Polară se mai numește și Polaris (din latină) sau Steaua Nordului, denumiri care sunt echivalente.
– Asigurați-vă că tot sistemul este orientat orientat spre nord sau sud, în funcție de emisfera în care vă aflați.
– Folosiți luneta polară pentru alinierea polară, care se află în montura ecuatorială sau în sistemul de ghidaj automat.
– Pentru fixarea exactă folosiți o aplicație de pe telefonul mobil cum ar fi Polar Finder pe Android. De asemenea, există foarte multe aplicații pe Android sau Apple, majoritatea gratuite.
– Nu vă grăbiți în ceea ce privește alinierea ! O aliniere corectă cu Steaua Polară vă scutește de multe urmări neplăcute în ceea ce privește urmărirea corpului ceresc.

          Presupunând că am rezolvat problema alinierii mai avem de montat aparatul foto cu obiectivul sau telescopul/luneta și eventual echilibrarea sistemului cu ajutorul unor contragreutăți. La majoritatea sistemelor de autoghidare (cele care se intercalează între trepied și aparat) aparatul se montează după alinierea cu Steaua Polară, lucru care poate da ceva erori în cazul micilor de schimbări ale poziției trepiedului care sunt accidentale dar pot apărea, la monturile ecuatoriale alinierea cu Steaua Polară se face la sfârșit, după ce totul este montat, ceea ce mi se pare mai corect.

          Apoi primul pas este să știm ce vrem să fotografiem !
          Asta, fiindcă trebuie să căutăm corpul ceresc respectiv. Dacă în cazul Lunii sau Soarelui lucrurile sunt simple, nu este tot așa atunci când căutăm o constelație sau o nebuloasă ! Pentru acest lucru există cataloage și hărți cu pozițiile exacte ale astrelor, dar cum tehnologia a avansat foarte rapid în acest domeniu, avem mai multe instrumente la dispoziție !
          Cel mai ieftin mod, de fapt gratuit, este folosirea aplicației Stellarium. Aceasta se găsește și poate fi instalată pe desktop/laptop de pe https://stellarium.org/ sau pe telefoanele mobile. Pe telefonul mobil pentru deblocarea unor opțiuni utile puteți să treceți pe varianta „Stellarium Plus” contra unei sume modice care trebuie plătită doar o singură dată. Personal vă recomand să faceți acest lucru !


          A doua modalitate este să folosiți sistemul automat de căutare GoTo. Acesta costă circa 2.500 lei și poate fi montat pe majoritatea tipurilor de monturi ecuatoriale. De aceea este bine ca în cazul în care veți cumpăra o montură ecuatorială să verificați dacă suportă adăugarea sistemului GoTo, asta în cazul în care nu l-ați achiziționat deja montat.
          Mai există sistemele de autoghidare despre care am amintit mai sus, care se montează între trepied și aparatul foto, dar acelea se pot cupla la computer cu ajutorul unor interfețe și astfel să folosească capabilitățile (foarte puternice) ale aplicației Stellarium.

          Atunci când am găsit ce vrem să fotografiem mai avem de pus la punct claritatea… Bineînțeles că aici nu se mai pune în discuție sistemul de Auto Focus al aparatului. Focusul trebuie sa se facă doar manual. Pentru o focalizare cât mai corectă se pot folosi niște fante care se pun în fața obiectivului numite măști de focalizare Bahtinov. Ele sunt făcute și se vând ca și filtrele foto în funcție de diametrul obiectivului. Partea bună este că ni le putem realiza și singuri în funcție de diametrul obiectivului și distanța focala a acestuia. Pentru aceasta folosim aplicația de AICI !
          Pe youtube puteți găsi și modalitatea de punere la punct a clarității cu ajutorul măștilor Bahtinov. Se poate realiza o claritate bună și fără aceste măști, dar având în vedere că nu este mare inginerie să le faci este păcat să nu le folosești !      
          După ce am făcut și claritatea nu mai avem decât să-i spunem sistemului ce anume să urmărească și începem pentru ce ne-am pregătit atât de mult timp și în care am investit ceva bani !

          Trebuie spus că o imagine de astrofotografie se obține fie dintr-o singură imagine (mai rar), fie aproape întotdeauna, din mai multe imagini. Întotdeauna se folosește și o post procesare.

          Când realizăm mai multe imagini, prin folosirea unui intervalometru, se fac mai multe expuneri de o durată egală. Uneori atunci când se dorește o calitate foarte bună se folosesc zeci de expuneri care însumate ca timp depășesc uneori și o oră. După ce am descărcat zecile de imagini acestea trebuie „unite” într-una singură, procedeu care poartă denumirea de stacking. În acest sens există aplicații care fac asta pentru noi, aplicații foarte utile și unele chiar free. Amintesc doar de DeepSkyStacker, RegiStax, sau Sequator, dar ele sunt mai multe. Principalul este să le învățăm să le folosim ! De aceea, alege un program potrivit pentru nevoile tale și familiarizează-te cu opțiunile disponibile !          
Ca discuție de ordin general, trebuie spus că în funcție de software-ul folosit, se ajustează parametrii precum alinierea, eliminarea zgomotului și ajustările de contrast și luminozitate. Mai trebuie spus că se intercalează și imagini Dark Frames (care captează zgomotul specific aparatului foto la aceeași temperatură și timp de expunere) și Bias Frames (care măsoară nivelurile de zgomot la timpul minim de expunere), care nu fac altceva decât să ajute la eliminarea zgomotului de imagine care apare inevitabil la un ISO ridicat. Tot așa se intercalează și Flat Frames (imagini ale unei surse uniforme de lumină) care ajută la corectarea eventualelor variații de expunere dintre cadre.
          Astfel, prin folosirea tehnicii de stacking și aplicând aceste sfaturi, poți îmbunătăți semnificativ calitatea finală a imaginilor astrofotografice, eliminând zgomotul și evidențiind detaliile din spațiul cosmic.
          Un alt aspect despre care trebuie să discutăm, chiar dacă mulți nu îl vor lua în seamă, din cauza prețului de achiziție, este folosirea diferitelor filtre care blochează anumite lungimi de undă ale luminii care provine din cosmos. 
          Filtrele speciale pentru lungimi de undă sunt adaptate pentru diverse tipuri de observații astronomice și sunt esențiale pentru astrofotografiile specializate în anumite domenii ale spectrului. Selecția filtrelor depinde de corpurile cerești pe care dorești să le fotografiezi și de tipul de astrofotografie pe care îl practici. Este important să cercetezi și să alegi filtrele potrivite pentru obiectivele tale specifice de astrofotografie.
          Trebuie să știți că în astrofotografie, în principal, se pot folosi unul dintre următoarele filtre:
Filtre pentru emisiile de hidrogen alfa (H-Alpha) necesare pentru captarea regiunilor de emisie a hidrogenului în galaxii, nebuloase și regiuni de formare stelară. Acest filtru permite trecerea specifică a liniei de emisie H-Alpha la aproximativ 656,3 nm.
Filtre pentru oxigen III (OIII) care permit captarea zonelor de emisie a oxigenului ionizat în nebuloasele planetare și alte obiecte cerești. Aceste filtre trec specific linia de emisie OIII la aproximativ 501 nm.
Filtrele pentru banda estrofotografică (LRGB) sunt folosite pentru a capta imagini color în astrofotografie. Acestea includ filtre pentru luminanță (L), roșu (R), verde (G), și albastru (B), iar imaginile captate cu aceste filtre sunt combinate în post-procesare pentru a crea o imagine color finală.
Filtrul pentru reducerea poluării luminoase este conceput pentru a bloca lumina artificială, precum cea provenită de la iluminatul stradal, pentru a îmbunătăți contrastul și vizibilitatea corpurilor cerești în zonele urbane. Dar având în vedere că în majoritatea cazurilor cei care fac astrofotografie se deplasează în zone din afara orașelor acesta nu este absolut necesar. Și apropos de aceasta, există pe Android o aplicație free foarte utilă numită Light Pollution Map (LPM) care arată în timp real care este nivelul poluării luminoase din zona de unde se vrea a se realiza astrofotografie.
Filtre pentru filtre pentru vedere în infraroșu (IR)  care permit trecerea luminii în spectrul infraroșu, dezvăluind detalii care pot fi invizibile în spectrul vizibil. Acest tip de filtru este adesea folosit în astrofotografia solară.
          Bineînțeles că în magazinele specializate se găsesc și altfel de filtre, dar toate au un numitor comun: prețul destul de piperat !
          Este important să subliniem că, în multe cazuri, imaginile astrofotografice sunt o reprezentare artistică și estetică a obiectelor cerești, iar culorile pot fi manipulate pentru a evidenția caracteristici și pentru a crea impact vizual. Este ceea ce numim noi fotografie comercială, care se vinde ! Cu toate acestea, astrofotografii pot păstra și reprezenta informațiile științifice relevante despre obiectele pe care le fotografiază.
          Nu în ultimul rând, trebuie să vorbim și despre două neajunsuri care pot interveni, dar care din fericire se pot diminua sau anula.
          Primul neajuns este cauzat de încălzirea aparatului foto și asta din cauza expunerilor lungi și multiple și asta la un ISO mare. Se știe că toate acestea, cumulate, duc la o supra încălzire a senzorului aparatului. Primul efect care se vede este mărirea zgomotului de imagine care poate fi mai greu redus în postprocesare, fără să vorbim despre riscul defectării a părții electronice a aparatului.
          Pentru a diminua acest efect putem folosi mai multe modalități:
– Captarea de cadre dark (imagini cu aceeași expunere, dar cu obiectivul acoperit sau într-un mediu complet întunecat) este o tehnică comună pentru a elimina zgomotul termic. Aceste cadre dark pot fi ulterior adăugate sau scăzute din imaginile de astrofotografie pentru a compensa zgomotul generat de încălzirea senzorului.
– Folosirea unor metode de răcire forțată a aparatului în zona senzorului. Acest lucru se poate face destul de simplu la aparatele cu LCD rabatabil ! În locul rămas liber după rabatare se montează un element Peltier care este răcit forțat cu un ventilator. Elementul Peltier este o componentă (foarte ieftină și care se găsește ușor) și are ca principiu de funcționare „efectul Peltier”, care constă în degajarea sau absorbția căldurii la joncțiunea dintre doi conductori prin care circulă un curent electric. Practic, un element Peltier are o formă pătrată de cca 5 cm pe latură, care se alimentează la o tensiune de 12Vcc. O parte se montează pe aparat iar cealaltă parte este răcită cu un ventilator. Pe aparat se montează partea care răcește și care are o temperatură mai joasă cu cca 10 grade Celsius față de cealaltă parte. Astfel putem menține o temperatură în zona senzorului de cca 15-20 grade într-o noapte călduroasă de vară, ceea ce nu este un lucru de neglijat. Dispozitivul este oarecum simplu de făcut și nu necesită nicio intervenție asupra aparatului. Pe youtube puteți găsi multe explicații practice și cum puteși să realizați un astfel de dispozitiv cu costuri destul de mici.
– Setarea unui ISO mai scăzut, știind că prin mărirea acestuia se suprasolicită termic senzorul.
– Micșorarea timpului ședințelor foto, dar din păcate de cele mai multe ori nu este posibil acest lucru.
– O altă metodă este intervenirea în interiorul aparatului și montarea unor dispozitive de răcire. Sunt destule persoane care și-au modificat un aparat în acest sens și care sunt folosite doar pentru astrofotografie. Bineînțeles că astfel de modificări pot fi realizate doar de persoane calificate. De obicei când se umblă în interior se elimină și filtrul IR care este pus pe senzorul aparatului. Este lesne de înțeles că o intervenție neautorizată elimină eventuala garanție !
          O altă problemă care poate apărea este condensul în interiorul obiectivului, care se manifestă în perioadele cu temperatură mai scăzută și când în aer este și umezeală.
          Și acest neajuns poate fi rezolvat în principal prin folosirea unor încălzitoare speciale pentru obiective și care sunt disponibile în magazinele de profil sau care pot fi realizate pe cont propriu. Aceste dispozitive pot fi atașate pe obiectiv (ca o manta) și mențin o temperatură constantă pentru a preveni formarea condensului. Pe lângă aceste încălzitoare  trebuie să avem în vedere și alte metode clasice pentru evitarea formării acelui condens și anume păstrarea aparatelor în genți cu pliculețe de silicagel și evitarea șocurilor termice.
În ceea ce privește echipamentul, putem spune că se poate folosi cam orice aparat dSLR sau mirrorless, de preferință cele cu zgomot de imagine mai mic la ISO ridicat, fie că sunt full frame fie APS-C (crop). Pe lângă aparatele foto clasice se folosesc și camere specializate cu senzor CCD, senzor care este sensibil și în spectrul lR. Aparatului i se poate atașa fie un obiectiv foto obișnuit, cât mai luminos, dar și lunete sau telescoape prin adaptări specifice fiecărei monturi.
          Cum majoritatea fotografilor amatori care sunt la început folosesc camerele și obiectivele din dotare, alegerea obiectivului foto pentru astrofotografie depinde în mare măsură de tipul de astrofotografie pe care intenționezi să-l practici. Iată câteva recomandări pentru diferite tipuri de astrofotografie:
Fotografia de peisaj astronomică  unde captarea imaginilor largi ale cerului nocturn, cu peisaje și obiecte cerești în ansamblu,  se face cu un obiectiv cu distanță focală scurtă și deschidere mare de diafragmă. Din această gamă, fără a numi producătorul, se folosesc obiective cu distanță focală mică de la 14mm până la 35mm luminoase, cu diafragme pornind de la 1,4 sau 1,8. De obicei se fotografiază Calea Lactee ca fundal pentru subiecte terestre sau a Aurorelor Boreale.
Fotografia de detaliu (Deep-sky astrophotography) pentru a capta detalii ale obiectelor cerești mai îndepărtate, cum ar fi nebuloasele, galaxiile sau roiurile de stele, un telescop sau un obiectiv cu o distanță focală mai mare este absolut necesar. Aici vorbim de distanțe focale de la 200-300mm în sus.
Fotografia lunii și planetelor folosește obiective cu o distanță focală de peste 300mm.
–  Fotografia solară folosește filtre speciale care se găsesc în magazinele de specialitate, sau mai greu, folii pentru confecționarea acestor filtre. Sub nicio formă nu priviți spre soare printr-un telescop sau printr-o lunetă fără un astfel de filtru ! Retina se va arde instantaneu, la propriu, ducând la orbire. La fel, este valabil și pentru dSLR. La mirrorless senzorul se va „pârli” la fel de repede.

        

  Închei articolul cu câteva noțiuni despre telescoape și lunete pentru cei care vor să treacă la nivelul următor !
          Din categoria telescoapelor amintesc:
– Reflectoare (Newtoniene) care utilizează un sistem de oglinzi concave pentru a direcționa lumina către ocular. Sunt eficiente pentru observarea obiectelor îndepărtate și au o deschidere mare la un cost mai mic. Totuși, pot fi mai voluminoase.
Refractoarele folosesc lentile pentru a refracta lumina către ocular. Sunt cunoscute pentru claritatea imaginilor și pot fi mai portabile. Totuși, pot fi mai scumpe pe măsură ce deschiderea crește. Dau imagini clare și contrastante, fără aberații cromatice notabile.
Cassegrain sunt o combinație între reflectoare și refractoare, folosind atât oglinzi, cât și lentile. Sunt compacte și versatile, dar pot fi mai costisitoare. În schimb, pot apărea probleme de aliniere a elementelor optice.
          Dacă vorbim despre lunete atunci putem vorbi despre lunetele terestre  care sunt concepute pentru observarea obiectelor terestre, dar pot fi utilizate și pentru astronomie. Au deschideri mai mici, dar pot fi mai ușor de transportat și mai accesibile și lunetele astronomice care sunt proiectate exclusiv pentru observarea cerului nocturn. Au deschideri mai mari și oferă imagini clare ale corpurilor cerești.
Acum fiecare categorie are avantaje și dezavantaje.

          Cu siguranță, astrofotografia poate fi o provocare, dar și o experiență fascinantă pentru cei care doresc să exploreze cerul nocturn. Iată câteva sfaturi pentru cei care vor să abordeze astrofotografia, dar care pot fi completate de cititori în comentarii:
Începe cu echipamentul potrivit – Folosește un aparat foto dSLR sau mirrorless cu capacitate bună de gestionare a sensibilității ISO.
Folosește obiective cu deschideri mari, cu diafragmă f/2.8 sau mai mare pentru a colecta mai multă lumină.
Investește într-o montură ecuatorială care după cum am arătat mai sus te ajută enorm la urmărirea precisă a mișcării aparente a stelelor, permițând expuneri mai lungi fără a obține efectul de mișcare.
Alege un loc întunecat și cu cer senin evitând zonele cu poluare luminoasă care fac rău astrofotografiei. De asemenea, înainte de a ieși la o ședință foto urmărește și analizează prognozele meteo, știind că dușmanul de moarte al astrofotografiei sunt norii !
Învață să folosești corect modul manual și asimilează foarte bine expunerea fotografică, relația dintre diafragmă – timp de expunere – ISO.
Pe lângă formatul JPEG folosește și formatul RAW !
– Folosește un intervalometru pentru expuneri lungi
având în vedere că vorbim de expuneri repetate la intervale de timp egale. Astfel de dispozitive se găsesc în orice magazin de produse foto. Aparatele foto de generație mai nouă au în menu o opțiune de a declanșa de un număr de ori stabilit de utilizator și la intervale de timp egale.
Învață bine softul pe care l-ai ales pentru post-procesare și obișnuiește-te cu procedeul stacking.
Învață din ceea ce au făcut alții, urmărind site-uri dedicate astrofotografiei (de exemplu https://welcome.astrobin.com), dar și din experiența altora intrând activ pe forumurile dedicate astronomiei care au și secțiuni de astrofotografie. Întotdeauna cineva îți va da un răspuns competent la nelămurirea pe care o ai ! În acest sens recomand https://www.astronomy.ro/forum/
– Citește și asimilează cât mai mult despre astronomie și astrofotografie.
Vă recomand și niște cărți în aceste sens, care chiar dacă sunt mai vechi mai pot fi găsite pe site-uri de vanzări SH sau în anticariatele online sau unele se mai găsesc pe Internet în format PDF.

Și poate cea mai bună…

Fără să le fac vreo reclamă, deși nu mai au nevoie, trebuie să enumăr firmele care sunt dedicate instrumentelor optice folosite în astronomie/astrofotografie: Celestron, Skywatcher, Bresser, iOptron, Omegon, Vixen etc și lista poate continua…
          La noi, le puteți găsi în magazinele online, dintre care amintesc: https://www.astroshop.ro
https://astromagazin.ro  https://telescop-expert.ro  https://www.skywatcher.ro   și poate mai sunt și altele !

         
Nu pot să închei fără să mulțumesc pe această cale prietenului meu, dr. Irimia Teodorian (Teo), care mi-a deschis ochii asupra observării cerului și care întotdeauna a avut un sfat bun pentru mine !

          În final, în fascinantul univers al astrofotografiei, încurajez cu căldură pe toți cei care au descoperit sau redescoperit minunile cerului înstelat să-și continue călătoria cosmică ! În fiecare imagine captată în noaptea întunecată, în fiecare constelație care devine subiectul obiectivului tău, descoperi nu doar frumusețea cosmică, ci și forța inepuizabilă a curiozității umane.
          Fie că de abia ai început să explorezi secretele cerului sau ești deja un veteran în acest domeniu, amintește-ți mereu că fiecare fotografie este un pas într-un univers vast și plin de mister. Fiecare eșec este doar oportunitatea de a învăța și de a crește, iar fiecare reușită este o rază de lumină în întunericul necunoscut.
          Așadar, nu uita niciodată să rămâi curios, să îți depășești limitele și să împărtășești pasiunea ta pentru astrofotografie cu cei din jur. În noaptea întunecată a cerului, descoperi nu doar stelele, ci și propria ta lumină interioară.

Așa că, Bon voyage, explorator cosmic !


Revenire la prima pagină !



Postati un comentariu