După cum se știe, perioada de sfârșit a sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea  a fost marcată de o avalanșă de descoperiri tehnice și punerea bazelor unor teorii revoluționare, mai ales în domeniul fizicii. Astfel, în 1875 Thomas Alva Edison inventează gramofonul, invenție considerată ca fiind a doua ca importanță în lumea artei, după fotografie, urmând în 1877 să inventeze becul electric cu filament, în 1885 este inventat aparatul fotografic Kodak Box, în 1894 proiectorul de filme, fără să mai vorbim despre invențiile lui Nikola Tesla… Tot în acea perioadă apar noile teorii fizice care au revoluționat lumea… 1900, Max Plank pune la punct teoria quantelor, în 1905 Albert Einstein dezvoltă binecunoscuta teorie a relativității, în 1908 Hermann Minkovski elaborează modelul matematic a dimensiunii spațiu-timp și astea sunt doar câteva. Tot la începutul secolului XX în artă apar diferite curente, începând cu cubismul și pictura abstractă.

          Așa cum arătam în alte articole, în această perioadă fotografia a evoluat foarte rapid, datorită cercetărilor, mai ales în domeniul chimiei. Bătălia s-a dat pentru micșorarea timpului de expunere, care la început era de cca 20-30 minute și care, datorită sensibilizării materialului fotografic a ajuns la secunde și fracțiuni de secundă și totodată, s-a lucrat în paralel, la micșorarea dimensiunilor aparatelor cu care se captau imaginile. Bineînțeles că odată cu micșorarea timpului de expunere au fost necesare obturatoare mecanice precise și fiabile. La început au fost folosite obturatoare cu mici bile de rulmenți care erau capabile să obtureze lumina până la 1/100 s și mai important era ca aceste valori să se mențină în timp. Ca fapt divers, vă spun că am un aparat Kodak cu burduf din 1905 cu un astfel tip de obturator, care culmea, este încă funcțional ! Probabil nu s-au reușit timpi mai scurți de expunere și de aceea acest sistem a fost abandonat după anii 1920.

          Toate aceste progrese au dus în principal la sensibilizarea foarte mare a negativelor ceea ce a dus implicit la scurtarea drastică a timpului de expunere.

          Această scurtare a timpului de expunere nu putea trece neexploatată de artiștii fotografi ai vremii, mai ales că aparatele foto devenise portabile, de mărimea unei cărți.

          Așa au apărut instantaneele, imagini captate cu timpi scurți de expunere și neregizate, cum se întâmpla în portretele de studio sau cele din natură. Erau practic o clipă furată !

          Privitorii au fost cu adevărat surprinși să vadă pentru prima dată imagini înghețate ale unor procese fizice sau detalii ale mișcării care nu puteau fi observate cu ochiul liber ! Șocul cel mai mare l-a primit breasla pictorilor, cu care fotografii se aflau de ceva timp într-o competiție directă. Aceștia și-au dat seama de potențialul acestei tehnici și probabil s-au simțit încă o dată amenințați, deoarece instantaneul putea reda o imagine pe care ei nu o puteau percepe cu ochiul liber, deci nu puteau să o transpună așa de corect pe pânză.  Și asta se întâmpla nu din cauza nepriceperii lor ci din cauza suprapunerii imaginilor consecutive, fiecare dispărând de pe retină după cca 1/16 sec.

          Trebuie spus că instantaneul a dus și la apariția cinematografiei, fiindcă atunci frații Lumière au exploatat această descompunere a unei imagini mișcate în serii de imagini fixe. De la această idee și perforarea laterală a filmului pentru a putea fi mișcat rapid cu sistemul de cruce de Malta, până la apariția primelor filme mute, nu a fost decât un pas !

          Criticile venite din partea breslei pictorilor, care încă nu se „recalificase” în fotografi, nu s-au lăsat așteptate ! Au lansat mai multe teorii, cum că instantaneul nu corespunde realității vederii, deoarece obiectivul nu are această posibilitate, teorie demontată ulterior de frații Lumière, ori că instantaneul deși redă fidel realitatea nu are un caracter artistic, fiindcă, considerau ei că arta nu trebuie să fie o copie fidelă a realului. Bineînțeles că în timp nici această teorie nu a rezistat, deși a prins foarte mult la început, deoarece odată cu dezvoltarea conceptelor din compoziția fotografică, am văzut și chiar și noi putem experimenta, că dinamismul unei imagini poate fi sugerat și printr-un instantaneu. Dar totuși cea mai hilară teorie a fost aceea prin care pictorii susțineau că ei sunt cei care redau adevărul, pe când fotografia este cea care minte, pentru că în realitate timpul nu se oprește ! Tot aceștia mai susțineau că realitatea trebuie reprezentată așa cum se poate observa cu simțul vederii…

          Toate criticile vremii după cum știm au fost demontate de practica adevăraților artiști fotografi, care au făcut ca fotografia, ca o modalitate nouă de reprezentare, să fie acceptată ca artă. Pe lângă aceasta, au demonstrat că fotografia este capabilă să arate fenomene care depășesc puterea de sesizare a ochiului și mai mult, să facă din asta o artă.

          Controversele de-a lungul timpului nu s-au oprit aici, dar ele au fost benefice, deoarece atât pictorii cât și fotografii au avut de câștigat și așa au apărut noile curente în pictură, dar și în fotografie.

          În final, vă întreb:

1. Cine arată adevărul ? Pictorii sau fotografii ?

2. Ce este mai impresionant ? Impresia de adevăr sau adevărul ?

          Răspunsurile sau discuțiile pe această temă le aștept pe comentariile la acest articol !
===========================================

Spre pagina de start !