M-am hotărât ca pe cuprinsul a mai multor articole să analizez istoria anumitor genuri ale fotografiei. Într-un articol de acum câțiva ani vorbeam despre istoria fotografiei, în general… De aceea, cred că ar trebui analizate mai multe ramuri ale fotografiei, modul în care au apărut, eventual personalități ale acelor vremuri.

          Așa cum este normal, portretul este cel mai folosit gen fotografic. Nu este ceva nou, ci chiar de la apariția primelor imagini portretul a reprezentat ponderea covârșitoare a imaginilor imprimate pe un suport fizic. Este lesne de înțeles că fiecare dorea să-i fie imortalizat chipul și la început, poate chiar acesta a fost sensul fotografiei.

          Se știe că după inventarea daghereotipiei (1839), ca tehnică de captare a imaginii la o calitate foarte bună, de francezul Louis Daguerre considerat și „părintele fotografiei”, în Franța acelor ani, numărul atelierelor fotografice (studiourilor) era foarte redus. Dacă la început, prin anul 1850 în Paris existau doar câteva studiouri foto, din statisticile vremii vedem că după 10 ani, în 1860, circa 30.000 de persoane își câștigau principalele mijloace de trai din fotografie ! Din acest punct de vedere putem spune, fără să greșim, că fotografia comercială a pornit din Franța.

          Odată cu apariția studiourilor foto, o altă breaslă care își câștiga existența din portrete era cea a pictorilor specializați pe portret. Fotografia față de pictură, atunci când vorbim despre portret, avea avantaje care nu puteau fi neglijate în acele timpuri: timpul mult mai scurt în care intrai în posesia portretului, reprezentarea exactă a realității ceea ce pictura nu o putea face și nu în ultimul rând, prețul mult mai accesibil. Cu siguranță apariția studiourilor foto nu a fost pe placul pictorilor care își vedeau veniturile drastic diminuate și efectiv vedeau cum ușor, ușor dispare obiectul muncii lor.

          Așa cum era și de așteptat, mulți pictori care au sesizat acest pericol s-au reprofilat rapid devenind fotografi de portret. Poate și de aici putem trage concluzia că marii fotografi ai începuturilor au fost pictori înainte de a fi fotografi.

          Sigur, că nu au lipsit și criticile fotografiei din partea pictorilor și a altor iubitori de frumos, fiindcă fotografia arăta realitatea, iar micile retușuri care se puteau face atunci, nu erau capabile ca dintr-o persoană urâtă să facă una frumoasă ! În zilele noastre, Photoshop-ul poate să facă adevărate minuni în acest sens, fără să mai vorbim despre inteligența artificială !

          Pe de altă parte, să faci o pictură cerea talent, pe când o fotografie de portret în studio o putea face aproape oricine, fără a avea cine știe ce abilități artistice… După cum vedeți, existau avantaje și dezavantaje, iar pionierii artei fotografice au avut de înfruntat multe piedici și critici, chiar dacă atunci unele erau pe undeva corecte.

          Din multitudinea pictorilor transformați peste noapte în fotografi s-a remarcat în mod indiscutabil Gaspard-Felix Tournachon (5 aprilie 1820 – 20 martie 1910), cunoscut mai mult sub pseudonimul „Nadar”. Pe lângă fotografie, el scria articole polemice și era și caricaturist, ceea ce l-a făcut cunoscut în lumea bună a Parisului. El a realizat în acei ani un album foto cu personalitățile Parisului. Este lesne de înțeles că fiecare dorea să apară în acel album. Probabil și astăzi s-ar întâmpla la fel !
          El s-a mai remarcat ca fiind primul care fotografiat Parisul din balon, o fotografie aeriană, cum am numi-o noi azi, făcută cu drona !

          Ajunsese la o popularitate de invidiat la acel moment, atelierului lui era locul frecventat de personalitățile culturale ale vremii: Berlioz, Baudelaire, Alexandre Dumas, Wagner etc.

          Nu în ultimul rând, Nadar a fost pionierul unui nou gen la acel moment – foto interviul ! În septembrie 1886 a realizat și tipărit un astfel de interviu în publicația franceză „Le Journal Illustre”. Pentru aceasta el discuta cu clientul, fiul său realiza fotografiile și un stenograf transcria discuția. Acesta a fost primul foto-interviu în istoria publicisticii !

          Să nu credeți că doar pictorii au fost afectați de apariția fotografiei ! Au mai existat și alții, chiar dacă mai puțini la număr, probabil victime colaterale nesemnificative… Erau acei sculptori care realizau busturi, ca specie a portretului în sculptură, dar pentru cei care erau mai cu dare de mână și își permiteau așa ceva.

          La fel ca și Nadar, sculptorul Adam Salomon (1811-1881) a fost nevoit să se apuce de fotografia de portret, dar târziu, la 50 de ani. Fiind sculptor, știind să lucreze cu formele, a fost cel care a introdus în fotografia de portret conceptul de de modelare prin lumină. Astfel, fotografia prindea viață, uneori dădea impresia de 3D. El a reușit să facă minuni prin dirijarea luminii, dar și aranjarea subiectului în cadru, astfel încât se puteau crea umbre care să dea volum imaginii, ceea ce cei dinaintea lui nu făceau. Deși a fost foarte apreciat și lăudat pentru acest lucru el nu a rămas o figură proeminentă în istoria fotografiei.

          În Anglia, a fost celebră o femeie pentru portretele pe care le realiza. Se numea Julia Margaret Cameron (1815-1879) și care, spre deosebire de cei de mai sus, nu a fost pictor. Ea a fost fascinată de nou apăruta artă fotografică și a învățat singură să fotografieze. Chiar dacă rezultatele nu s-au văzut imediat, prin studiu individual a ajuns la o foarte mare măiestrie tehnică, iar ca stil, s-a făcut remarcată prin portretul unde figura subiectului apărea pe tot cadrul, care era ceva nou ca stil, care scotea astfel în evidență forța intelectuală a modelului.

          Putem spune că atunci, pozițiile erau clasice, așa cum vedem în fotografiile din acea perioadă, erau decoruri artificiale care bineînțeles apăreau în toate portretele și aproape toți cei fotografiați aveau acea privire fixată spre aparatul de fotografiat. Era altceva față de ceea ce noi numim astăzi un portret de calitate cu pretenție de artă fotografică. Cu toate acestea atât fotografii cât mai ales clienții erau foarte mulțumiți de produsul final care reda cu exactitate chipurile lor. Față de zilele noastre, puțini erau totuși care doreau ca pe lângă aspectul exterior redat în fotografie să se descopere și personalitatea sa sau alte trăiri.

          Ca încheiere, trebuie spus că de la primele daghereotipii până în zilele noastre, la fotografiile digitale, portretul în fotografie a rămas și rămâne un puternic mod de comunicare. Doar privind puțin în trecut, la începuturi, putem aprecia ceea ce avem noi astăzi și că acum  avem la îndemână mult mai multe posibilități tehnice de a realiza un portret.