Asa cum spuneam in articolul “Lumini si umbre – esenta fotografiei“, lumina a existat dintotdeauna și este materia prima pentru fotografi, ea fiind abordată de-a lungul timpului din punct de vedere religios, fizic, filozofic și nu numai.

În principiu, fotografia este formată din lumini și umbre, într-o combinație care de multe ori face deosebirea dintre un simplu cadru și o operă de artă.

Dar ce ar fi lumina și fotografia fără simțul văzului ? Este lesne de înțeles că o persoană nevăzătoare și care nu a văzut niciodată nu poate să-și dea seama de ceea ce cuprinde o fotografie sau o pictură. Bineințeles că simțul văzului se extinde la tot regnul animal… Începând cu ființele situate la baza regnului, care pot deosebi doar lumina de întuneric, până la om care poate deosebi o gamă foarte mare de nuanțe ale aceleiași culori, speciile au evoluat, pur și simplu adaptându-se și învățând pe timpul a milioane de ani să-și îmbunătățească viața prin imbunătățirea sistemului optic.

Bineînțeles că imbunătățirile au constat la început în sensul satisfacerii instinctelor primare și pentru supraviețuirea speciei. Cu timpul omul a încercat sa redea imagini din natura înconjurătoare prin combinații de linii colorate care simbolizau animale sau chiar alți oameni. Picturile rupestre, realizate acum circa 50.000 de ani,  sunt primele reprezentari grafice ale oamenilor, chiar daca erau ei primitivi.

De aici până la realizarea primelor picturi și de ce nu fotografii nu a fost decât un pas de… câteva zeci de mii de ani ! Așa cum putem să ne dăm seama, ceea ce a evoluat a fost suportul material, uneltele și bineînțeles creativitatea…

Dacă stăm să ne gândim, esența este aceeași ! Fiecare dorea, cu propriile mijloace să redea într-o formă statică o anumită imagine. Dacă omul peșterilor a reușit să realizeze imagini sub forma unor schițe care au dăinuit mii de ani, nu putem să spunem, cel puțin deocamdată, dacă o fotografie realizată astăzi, va rezista tot atât timp, chiar dacă tehnologia a evoluat atât de mult. Probabil o înregistrare pe un suport de metal realizată cu laser va dăinui câteva mii de ani, dar probabil despre acestea vor vorbi urmașii urmașilor noștri.

Începând de la primele desene realizate în peșteri și până în prezent omul a dorit să copieze o fracțiune de secundă din activitatea sa. După cum știm, s-a schimbat doar tehnica și activitățile acestuia, în rest dorința a rămas la fel.

Așa cum spuneam și la începutul articolului, simțul văzului joacă un rol important în toată ecuația, fiindcă ce folos să realizăm ceva, dacă opera nu poate fi văzută și de ceilalți ? După cum se știe, chiar dacă ochii, sunt la fel la toți oamenii, percepția a ceea ce văd, este diferită, de multe ori diametral opusă.

Se știe că artiștii plastici, sculptorii, fotografii, cineaștii „văd” anumite imagini și situații altfel decât le vede un om obișnuit. După cum spuneam în alt articol, lumina și umbra poate fi percepută diferit de persoane cu diferite grade de educație.

Plecând de la această idee, de-a lungul timpului au fost realizate imagini, fie în pictură, grafică sau fotografie ori cinematografie, care sunt menite să păcălească creierul, realizând așa numitele iluzii optice. Cauzele acestor iluzii optice se află în construcția ochiului, traiectoria razelor, vârsta subiectului, percepția subiectivă etc. Efectul imediat al iluziilor optice este amuzamentul subiectului sau testarea unor anumite deprinderi umane din punctul de vedere psihologic.

Trecând peste această scurtă prezentare, putem spune fără să greșim că pictura, indiferent de modalitățile și tehnicile de realizare a satisfăcut în foarte mare masură necesitatea omului de a surprinde imagini.

După cum se știe, în decursul a câteva sute de ani, pictura a ajuns la perfecțiune, indiferent de curentul timpului, dar din păcate întotdeauna a fost doar la îndemâna persoanelor talentate și educate în acest sens. Acest lucru a rămas valabil și în ziua de astăzi.

Poate fiecare ar fi vrut să păstreze o imagine care i-a plăcut la un momnt dat, dar lipsa deprinderelor și abilităților deținute doar de pictori au stopat acest avânt…

Inițial totul a început de la camera obscură !

Camera obscură, folosită  de către Leonardo da Vinci (1452-1519) pe care a studiat-o mai mult decât înaintașii săi, apoi folosită de către  învățații Papei Grigore al XIII-lea, cu ajutorul căreia au corectat calendarul iulian cu 10 zile, realizând calendarul gregorian și continuând cu matematicianul și astronomul german Johannes Kepler (1571-1630), a fost precursorul apariției primului aparat de fotografiat, chiar dacă până la realizarea efectiva au trecut peste 200 de ani.

Ideea era simplă… o cutie închisă, pe peretele căreia se proiecta imaginea întoarsă , care pătrundea pe peretele opus printr-o lentilă ! Ideea a prins imediat și la început pictorii o foloseau pentru o precizie mai mare a imaginii.

Singura problemă, care a stârnit interesul multor chimiști și fizicieni ai timpului nu era captarea imaginii ci memorarea acesteia. Este lesne de înțeles că „luptele s-au dat” în domeniul chimiei, încercându-se de-a lungul timpului fel de fel de substanțe și tehnici pentru inregistrarea imaginii pe un anumit suport.

Cursa a inceput în momentul în care un francez Joseph Nicéphore Niépce, un inventator care a reușit să fixeze o imagine pe o placă metalică în anul 1829. Pe o placă metalica a depus un amestec de bitum dizolvat in ulei de lavandă.  După o expunere într-o cameră obscură timp de 8 ore, de la fereastra biroului său, a spălat acea placă cu uleiul de lavandă, pentru a dizolva bitumul neexpus si astfel a rezultat prima fotografie din lume…

El este considerat unul dintre inventatorii fotografiei.

De fapt, a fost prima persoana care a reusit sa fixeze o imagine pe un suport fizic. Pentru cine nu stie, Niepce impreuna cu fratele sau a inventat un motor, de fapt primul motor cu ardere interna din lume, care a fost numit PYREOLOPHOR si patentat de aceștia in anul 1807.

La fel, a fost considerat inventatorul heliogravurii, in 1822, care consta într-o placă desenată cu un anumit material si care apoi era expusă la soare. Probabil de aici i-a venit ideea folosirii bitumului in realizarea primei fotografii.

Ca multi alti inventatori celebri, a murit intr-o saracie lucie in anul 1833.

Foarte curios, varul sau primar, Claude Felix Niepce de Saint-Victor, a fost un chimist care a realizat prima fotografie cu ajutorul albuminei.

De asemenea, fiul său, Isidore, după moartea tatălui său, în baza unui parteneriat cu Louise Daguerre, considerat, așa cum vom vedea mai departe, părintele fotografiei, îi predă acestuia din urmă toată documentația privind cercetarile tatălui său cu privire la fixarea unei imagini pe un suport fizic. De fapt, Isodore, nu a avut niciun merit în istoria fotografiei. O minte luminată ca a lui Daguerre și-a dat seama de viitorul fotografiei și a investit în continuarea proiectului început de Niepce.

Acesta a fost începutul…

Din punct de vedere al tehnicii folosite, în istoria fotografiei, au existat câteva etape, prin care s-a reușit să se obțină o scurtare a timpului de expunere datorată, în principal, creșterii sensibilității materialului fotografic, dar și a imbunătățirii sistemului optic.

A urmat procedeul cu colodiu, începând cu anul 1851, descoperit de englezul Frederick Scott Archer. Pe o sticlă se depunea colodiu, o substanță lichidă. Sensibilizarea se facea prin introducerea (la intuneric) intr-o solutie de nitrat de argint pentru cateva minute. Avantajul major este că se reducea semnificativ timpul de expunere la câteva zeci de secunde, dar expunerea plăcii trebuie să se facă cât era umedă. De aceea, fotografii își preparau la fața locului plăcile fotografice. Developarea se făcea cu sulfat de fier și fixarea cu hiposulfit de sodiu. Imaginea era negativă, dar montarea plăcii fotografice pe un fond de culoare neagră (de obicei catifea) reda imaginea pozitivă, bineînțeles alb-negru.

Până acum se realizau imagini unice, care nu puteau fi multiplicate.

Multiplicarea imaginilor s-a reușit prin procedeul numit calotip, descoperit de Fox Talbot, un inventator englez, care a reușit prin sensibilizarea unei coli de hârtie cu nitrat de argint și iodură de potasiu și fixarea imaginii cu hiposulfit de sodiu să obțină un negativ care apoi se putea multiplica prin obținerea unor „pozitive”.

Cu toate acestea saltul tehnologic în ceea ce privește multiplicarea imaginilor s-a făcut prin folosirea procedeului albuminei.

Albumina se găsește în albușul de ou, deci foarte ușor de obținut și foarte ieftin.

În 1850, Louis Desire Blanquart-Evrard a fost primul care a sesizat aspectul comercial al acestei metode și a pus la punct tehnologia realizării „printurilor” după placile fotografice negative obținute prin procedeul cu colodiu.

Rețeta era foarte simplă:

Se folosea o hârtie de foarte bună calitate, fără defecte si de o densitate mai mare. O emulsie de circa 500 ml se obținea din 12 ouă, 15g de sare de bucătărie, 15ml de apa distilată. Albușul, sarea si apa distilată se amestecau si după filtrare se depunea pe suprafața hârtiei. Se lăsa să se usuce, apoi, la întuneric, se sensibiliza.

Sensibilizarea se făcea prin introducerea hârtiei, la întuneric, într-o soluție de 250 ml de apă distilată în care se dizolvau 37g de nitrat de argint. După sensibilizare,  hârtia era lăsată să se usuce, tot la întuneric.

Se adauga sare deoarece in combinatie cu nitratul de argint rezulta clorura de argint.

Placa de sticlă cu imaginea negativă se așeza peste hartia sensibilizată si se expunea la soare, de ordinul orelor ! Practic „impresionarea” materialului fotosensibil se făcea la lumina UV. Sigur că dacă în acele timpuri ar fi existat lampi cu lumină UV, expunerea dura doar câteva minute, numai că in acele timpuri fotografii erau limitați de lumina soarelui și indirect de anotimp.

După expunere, pe hârtie apărea pozitivul, care era imediat introdusă într-o soluție de tiosulfat de sodiu pentru circa 5 min. După clătire si uscare, rezulta o fotografie de calitate buna si stabilă in timp. Astfel de imagini se păstrează in muzee până în zilele noastre.

Prin introducerea hârtiilor în soluții pe bază de seleniu, fotografii timpul obțineau și o virare spre sepia, o dominantă de culoare maron care apărea pe fotografie, foarte la modă în acele vremuri.

Trebuie menționat că printurile obținute prin acest procedeu au exista pâna după anul 1900, existand chiar fabricuțe pentru realizarea hârtiei astfel sensibiliate. La sfârsitul secolului al XIX-lea, cel mai mare producător si distribuitor de hârtie sensibilizată era Antony Company din SUA. Acest fapt a condus la răspândirea fotografiei în rândul clasei de mijloc.

Abraham Lincoln, al 17-lea președinte SUA, primul republican, a folosit aceste printuri multiplicate în campania sa electorală din 1861, care se pare că a avut un rol hotărâtor în câștigarea alegerilor.

Dar ceea ce a umplut cu bani buzunarele fotografilor acelor timpuri a fost realizarea cartilor de vizită ale afaceristilor, de o formă de aproximativ 10×15 cm, cu imaginea patronului, iar pe verso cu datele de contact, metodă folosită mult timp, chiar și după anul 1900.

Dar saltul major în istoria fotografiei a fost realizat de către francezul Louise Daguerre în anul 1837. El este numit și „părintele fotografiei” inventând daguerotipul…

Imaginile erau captate pe plăci argintate de cupru. Acestea se lustruiau foarte bine până deveneau practic o oglindă, apoi erau introduse pentru sensibilizare în aburi de iod.  Soluția de iod era la baza unei pâlnii, se încălzea si aburii de iod se ridicau si se depuneau pe placă.

Expunerea era lungă si de aceea atunci când se fotografiau oameni vii, scaunele pe care erau așezați aveau niște suporți pentru cap care îi ajutau să stea nemișcați câteodată și 10 minute, atât cât dura expunerea. Am spus „oameni vii” fiindcă în acele timpuri era la modă ca oamenii imediat după ce mureau să fie fotografiați. Se spune că după ce murea un om primul care era chemat era fotograful !

După expunere, developarea se făcea în aburi de mercur care dura 2-3 minute, iar fixarea imaginii se facea cu hiposulfit de sodiu. Developare si fixarea imaginii se făcea la întuneric. Imaginea rezultată era de foarte bună calitate, stabilă, pe un suport solid, necasant, dar singurul inconvenient era că se zgâria foarte usor. De aceea aceste placi erau montate în rame cu sticlă.

Cu toate acestea, emulsia de gelatină, a fost pasul hotărâtor în istoria fotografiei. Apariția filmelor fotografice pe suport flexibil, după anul 1884, a făcut posibilă creșterea extraordinară a sensibilității, însoțită de micsorarea aparatelor fotografice și utilizarea fotografiei pe plan larg.

Din acest moment nu mai putem vorbi despre un anumit inventator, dezvoltarea aparatelor și a tehnicii fotograficii, a explodat, după o curbă exponențială. Totuși nu putem să nu amintim de americanul George Eastman (1854-1932), care în 1884 a inventat suportul flexibil, pelicula din nitroceluloză, iar 1888 inventeaza primul aparat foto de mici dimensiuni cu roll film.

De remarcat că, paralel începe să se dezvolte și „cea de a șaptea artă” – cinematograful – inventat de fratii Lumiere, care folosesc tocmai invenția lui Eastman – filmul pe suport de nitroceluloză.

Nu trebuie să uităm că George Eastman a înființat în 1892 cea mai cunoscută companie de profil, firma Kodak, care a a atins apogeul în anii ’70-’80.

Ceea ce a înmormântat firma Kodak,  aceasta fiind la acest moment în plan de reorganizare pentru evitarea falimentului, a fost apariția procedeului digital pentru obținerea imaginilor.

Procedeul digital a apărut, e scară largă, spre sfârșitul anilor ’90, imaginea fiind captată de un senzor digital, electronic, putând fi printată pe o imprimantă color obisnuita.  Din acest moment totul a decurs foarte rapid, performanțele aparatelor foto mărindu-se de la o zi la alta, tehnologia avansând extrem de rapid.

Lupta megapixelilor și a automatizărilor de tot felul au dus la strategii de marketing, altele decât cele folosite de către George Eastman in secolul trecut.

Nu putem să nu amintim despre Carol Popp de Szathmáry, pictor si fotograf roman, nascut la Cluj, la 11 ianuarie 1812, considerat primul fotograf de razboi si printre primii 10 cei mai mari fotografi ai Europei, la acele timpuri.

Se specializeaza in arta fotografica si devine fotograful de curte al lui Alexandru Ioan Cuza dar si al regelui Carol I. A folosit procedeul cu colodiu si multiplicarile le facea prin procedeul albuminei.

In perioada razboiului Crimeii (1853-1856) este trimis de Regatul Unit al Marii Britanii, ca fotoreporter de razboi, cu singura conditie ca in imagini sa nu apara oameni insangerati.

Se pare ca a fost primul fotograf care a introdus in Romania tehnologia daguerotipului.  Astfel la sfarsitul sec. al XIX-lea devine cel mai cunoscut si mai cautat fotograf din Bucuresti.

Moare in anul 1887 in Bucuresti, lasand mostenire un numar foarte mare de imagini ale vietii sociale de la  sfarsitul secolului al XIX-lea.

Dacă acum 150 de ani, fotografia se adresa doar cunoscătorilor, astăzi fotografia este accesibilă oricui, de la copii de gradiniță, la pensionari, iar automatizările excesive ale aparatelor fotografice suplinesc în totalitate cunoștințele vechilor fotografi sau a celor care au lucrat pe film.

Dar ceea ce a rămas și din punctul meu de vedere nu va putea fi înlocuit niciodată de o mașină este arta și compoziția fotografică, care, de fapt, dă valoare unei imagini, ceea ce face diferența între o poză și o fotografie…

============================================================

Daca doriti sa vedeti inregistrarea unor emisiuni despre fotografie realizate de mine pe postul local de TV, click AICI !

============================================================

Atentie !

Folosirea unor pasaje din acest articol (maximum 500 de caractere) se poate face numai cu indicarea sursei, respectiv http://blog.fotomagica.ro cu link direct catre acest articol.