Subscribe via RSS

24D. Ganduri dupa 6 ani !

Postat de admin

Au trecut 6 ani de la crearea acestui blog… Nici nu stiu cand au trecut !!!

Totul a plecat de la ideea de a impartasi din cunostintele mele si altor persoane, care la un moment dat cauta informatii despre fotografie.

Am observat ca daca la un moment dat cauti ceva legat de un anumit domeniu apar foarte multe site-uri unde informatiile se repeta, prin articole realizate cu “Copy/Paste”, copiate unele dupa altele.

Interesant este ca uneori sunt copiate si greselile de ortografie sau de exprimare !!! Nici domeniul fotografiei nu este ocolit de acest fenomen…

Trecand peste aspectele legale privind Copyright-ul, ma intreb unde este utilitatea unui astfel de articol ?

De aceea, atunci cand m-am hotarat sa realizez acest blog, ca subdomeniu la www.fotomagica.ro, mi-am spus ca nu voi face asa ceva si de aceea toate articolele de pe acest blog sunt originale.  Pot sa spun ca am creat articole unice, care pot ajuta, cu informatii si explicatii, orice fotograf care se afla la inceput de drum si nu numai…

Articolele nu au fost realizate constant in timp, ci totul a depins de inspiratia de moment, majoritatea fiind “comandate” de cerinta utilizatorilor acestui site. Intrucat primeam diferite intrebari pe mail pe o anumita tema ma gandeam ca este mult mai simplu sa fac un mic articol legat de o idee anume decat sa dezbat acel subiect pe mail numai cu o singura persoana. Asta nu inseamna ca nu am raspuns in detaliu la acele mail-uri, ci din contra, explicatiile trimise au stat, in mare masura, la baza noului articol unde am adaugat si exemple pentru a ma face mai bine inteles.

Din punct de vedere statistic, conform informatiilor furnizate de gtop.ro (pana acum vreo cateva luni cand domeniul a fost vandut), acest blog a fost vizitat incepand din data de 21.02.2011 de aproape 93.000 vizitatori unici (IP-uri unice), din 68 de tari. Cuvintele cele mai cautate care au facut directionarea catre acest blog au fost:  formarea culorilor, expunerea corecta, roata culorilor, filtru polarizare circulara, histograma, aberatii cromatice, fotografia macro, fotografia digitala, ebay, online, tehnica si compozitie, blog foto, obiectiv foto, compensarea expunerii etc. Din luna noiembrie 2016 folosesc pentru statistici site-ul http://gostats.ro care functioneaza foarte bine, oferindu-mi gratuit multe statistici folositoare.

Un articol foarte citit si comentat a fost acela despre cumparaturile pe ebay.com ! Avand o experienta destul de mare pe aceast site, initial m-am gandit sa-i ajut pe cititorii pasionati de fotografie sa achizitioneze la sume mai mici aparatura necesara, aratandu-le totodata eventualele riscuri si cum sa faca sa realizeze o tranzactie sigura. Nu mi-am dat seama in acel moment ca la noi nu se mai gasea vreun articol online care sa explice in amanunt, ce trebuie sa faci pentru a cumpara in siguranta… Bineinteles ca au aparut si persoane care ar fi dorit sa se specializeze probabil in tranzactii mai dubioase, din punctul meu de vedere, care puneau fel de fel de intrebari, uneori folosind un limbaj mai „colorat”, din care iti dadeai seama imediat ca nu prea aveau treaba cu cinstea sau cu cei 7 ani de acasa ! Bineinteles ca acele intrebari/comentarii nu au fost aprobate, limitandu-ma sa raspund doar  persoanelor care puneau intrebari decente si care chiar isi doreau sa fie pusi la adapost in cazul unor vanzatori de rea-credinta. Din pacate este greu sa-i multumesti pe toti ! Desi acest articol s-a dorit a fi adresat unui anumit segment de cititori, acesta a devenit prin raspunsurile la cca 100 de intrebari, un articol de interes general, ceea ce pe undeva ma bucura…

Asa cum puteti observa, site-ul foloseste cuvinte cheie, care ajuta in primul rand la gasirea unei anumite informatii. Chiar daca aceste “tag-uri” au fost folosite in scop de a optimiza indexarea pe google, ele nu au fost folosite fara a avea in spate articole, ceva care poate oferi o informatie. Ramai cu un gust amar cand gasesti site-uri care, in dorinta de a face trafic, folosesc zeci de cuvinte cheie intr-un articol care nu au nici cea mai mica legatura cu continutul acestuia…

In majoritatea timpului am observat ca pe blog au fost aproape intotdeauna cel putin 5-6 utilizatori online. Cei mai multi au fost 67 (in acelasti timp !) pe data de 12.07.2016 ora 21:09 ! Motoarele de cautare nu apar ca “utilizatori online”, pentru a nu se genera informatii eronate.

Nu stiu daca aceste statistici inseamna mult sau putin, dar atragerea utilizatorilor sau redirectionarea acestora spre acest site nu a fost si nu va fi un scop pentru mine. Asa cum puteti observa, acest blog nu contine si nu va contine niciun fel de reclame gen Google AdSense sau alt gen de reclame care platesc proprietarul site-ului pentru vizitatori trimisi catre alte site-uri. Deci scopul pecuniar este exclus, asa ca din acest punct de vedere nu ma incalzeste cu nimic daca am zilnic cateva sute de vizitatori care nu au nimic in comun cu fotografia, doar in speranta ca acestia se vor pacali dand click-uri pe fel de fel de reclame platite… Sigur ca nu am nimic cu aceasta modalitate, dar numai ca nu o agreez ! Chiar daca am primit si cereri pentru a posta bannere cu reclame (unele care nu aveau nici cea mai mica legatura cu fotografia), le-am refuzat in mod politicos, incercand sa explic ca acest site nu doreste sa genereze bani. Tin minte ca acum vreo 2-3 ani, cineva m-a intrebat dupa un astfel de refuz „de ce ma mai chinui atunci ?” Nu stiu, este greu de explicat de ce cineva vrea sa ofere niste informatii practice in mod gratuit, dar ceea ce ma bucura este ca nu sunt singurul care face acest lucru…

In timp, au fost si lucruri mai putin placute, cand anumite persoane au copiat pur si simplu articolul cu totul, inclusiv cu imaginile de prezentare, postandu-le pe site-ul lor sau a altora ca fiind facute de ei. Nu ma deranja sa fi copiat o idee, sa o dezvolte si sa realizeze ceva util, dar acestia pur si simplu ignorau cele mai elementare reguli de bun simt, fara sa mai vorbim de reglementarile din domeniul Copyright-ului, cu care nu aveau nimic in comun. Din fericire, pentru acele persoane, aceste mici incidente s-au rezolvat prin stergerea articolelor !

Pe data de 21 februarie 2011 cand am creat pagina de start a blogului, am aratat in final, ca “tot ce este scris in acest blog este creatie proprie, bazata in principal pe o experienta indelungata cu aplicarea practica a unor principii si nu am pretentia ca am descoperit ceva, ca am explicat totul exhaustiv ori ca ceea ce am scris aici se ridica la rang de lege, dar cu siguranta informatiile gasite aici va vor ajuta sa deveniti un fotograf mai bun !

Si dupa 6 ani imi mentin punctul de vedere !!!

Daca el si-a atins scopul, chiar intr-o mica masura, atunci sunt multumit si ma bucur ca efortul depus nu a fost in zadar !

In ultima perioada nu am mai postat articole noi… Am adoptat o alta strategie, pe undeva mai comoda pentru mine, recunosc ! Am ales calea mai simpla, prin care multe articole au fost revazute si imbunatatite, tocmai pentru a condensa informatia cat mai bine si sa nu fac alte articole, de dragul cantitatii ! Este foarte simplu sa faci un articol nou plecand de la o idee oarecare, dar asa cum am spus de la inceput cred ca este mai util pentru cineva sa gaseasca o informatie intr-o structura mai compacta, decat sa caute aiurea prin zeci de articole si sa uite pentru ce a intrat pe acest site !

Sper sa reusesc sa continui ceea ce am inceput in urma cu 6 ani si astfel cat mai multa lume sa fie multumita de ceea ce a gasit pe acest site !

23D. Bancuri cu si despre fotografi !

Postat de admin
banc
.
.
M-am gandit sa ne si mai distram un pic ! Daca cineva mai stie sau are un banc cu si despre fotografi il poate posta la comentarii si va fi adaugat in articol, mentionand persoana care l-a trimis.
.
.
.
 
Un fotograf pe nume Costel face poze pe malul lacului. 
La un moment dat, nevastă-sa îl strigă disperată: 
– Costeleee, vino repede că se ineacă mama ! 
– Nu poooot, că mi s-a terminat cardul !
.
O profesoara isi aduce sotul care era fotograf la scoala si face poze copiilor, incercand mai apoi sa ii oblige sa le cumpere:
-Eu zic sa le luati ca peste 20-30 de ani o sa ziceti… uite pe Maria, acum e avocat, uite pe Marcel, acum e doctor…
La care se aude din fundul clasei:
-Uite-o pe doamna profesoara, acum e moarta!
.
Un fotograf se simte rau avand dureri mari de cap. Merge la un medic, iar acesta ii face o radiografie craniana. 
Dupa radiografie doctorul spune:
-Am sa iti dau doua vesti: una buna si una rea.
-Pai incepeti cu cea rea.
-In radiografie ti-a iesit o tumoare neoperabila cat o nuca!
-Vai de mine si de mine, facu sfarsit fotograful… dar vestea cea buna care e ? Poate mai e o speranta???
-Vestea cea buna e ca pot scoate tumoarea cu Photoshopul!!
.
 
La un fotograf au venit mai multi chinezi pentru a se fotografia.
Fotograful se gandi: ‘De ce sa-i mai fotografiez, daca seamana leit unul cu altul? O sa le dau aceeasi fotografie!’.
Cand primesc fotografiile, un chinez ia fotografia, se uita lung la ea si spune:
– Nu e fotografia mea.
– Cum nu e a ta? – intreaba fotograful – Nu e fata ta?
– Fata e a mea, dar camasa nu.
.
Ion si Vasile, fotografi, isi pregateau aparatele pentru un “apus” de exceptie.
“Ba Vasile, tu ai poze cu nevasta-ta goala?” intreaba Ion deodata. “
Nu…n-am!”.
“Si nu vrei sa cumperi?”
.
 
Un fotograf se intoarce dintr-o expeditie in Tibet. Soacra-sa il suna si il invita la cina, spunand sa ii aduca si ei sa vada “pozele alea”. Neavand de ales, omul selecteaza si printeaza cateva din cadrele care i se par cele mai reusite, si pleaca sa onoreze invitatia. Soacra se uita la poze, si zice: 
– Da, frumoase poze, cred ca ai avut un aparat foarte bun! 
Omul nostru, nu zice si incepe sa manance. Dupa cina, soacra intreaba: 
– Ei, ti-a placut mancarea?. 
– Da, gustoasa, cred ca ai un aragaz si niste tigai foarte bune!
.
Un tip fotograf pleaca in delegatie. Banuind ca nevasta-sa calca stramb, pune niste camere ascunse prin casa. Cand se intoarce, gaseste o gramada de “minunatii” fotografiate, nevasta-sa cu cel mai bun prieten al lui. Superofticat, se duce la asta:
– Bai, Gigele, ia uite si tu ce am aici. UITE BA!!!! Eeee, acuma zii tu ce sa-ti fac?
– Pai, pe astea fa-mi-le 10/15, iar pe astea doua fa-le 13/18, ca am iesit mai bine.
.
– Ţi-ai luat aparat foto ?
– Daaa, noroc cu promoţia la păcate
– Păi cum?! De unde ?
– Păi am mers la biserică, mi-am mărturisit păcatele, iar preotul a zis: “Îţi dau un CANON!”. Eu zic: “OK… Să fie măcar de 16 megapixeli cu zoom de 8
.
 
Cativa prieteni, fotografi amatori, intr-un bar.
Zice unul: Aseara m-am imbatat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasa cu doua tipe superbe.
Cum si ele erau ametite, am inceput sa le fac poze “deocheate” cu noul meu aparat.
Toti ceilalti intr-un glas: Ti-ai luat aparat? Cati megapixeli are ?
.
 
Un fotograf merge la doctor, iar dupa analize, doctorul ii spune:
– Esti pe moarte, dar iti dau o reteta. Sa faci multe bai de namol.
Fotograful spune: Asa am sa scap?
La care doctorul doctorul:
Nuuu, asa te inveti mai repede cu pamantul!
.
Gigel incearca o abordare “politica” si o ia pe ocolite:
– Mami, stii acel aparat foto, cumparat de strabunicu, pe care familia noastra l-a pastrat din generatie in generatie?
– Da, dragul meu!
– Cu acel obiectiv mare, pe care familia noastra l-a curatat de praf, din generatie in genratie?
– Da, stiu!
– Si cu acel burduf de piele catifelata pe care familia noastra a conservat-o din generatie in generatie?
– Da, stiu, ti-am mai spus…
– Ei bine, generatia mea l-a trantit si l-a facut chisalitza!

22D. Promovarea online sau capcana bunului gust !

Postat de admin

InternetDesi Internetul abunda de oferte, care mai de care mai “avantajoase“, putine sunt totusi de luat in seama !

Astazi foarte multe persoane si-au luat un DSLR, daca se poate cat mai ieftin cu un obiectiv de KIT si deja se simt fotografi profesionisti mai ales de evenimente. Am avut ocazia sa vad o serie de “fotografii” de nunta sub toata critica si culmea, unde beneficiarul prestatiei a mai si platit pentru ele. Poate sunt eu prea carcotas sau cer prea mult, dar daca eu as fi primit asa ceva il spanzuram cu mana mea, cu tot cu aparat. Pe de alta parte, probabil ca urmare a tarifelor practicate, acestia sunt intr-o oarecare masura cautati…

De fapt, in marea majoritate a cazurilor, vinovati sunt beneficiarii, consumatorii, clientii, care din cauza unor gusturi indoielnice sau a unor carente in educatie, in general, fie solicita anumite rezultate, numai de ei admirate, fie nu sunt in stare sa faca deosebirea intre fotografie si poza si accepta orice produs final.

Aici vom lua in calcul doar fotografia de eveniment, care se adreseaza unui segment mai mare si nu discutam despre genuri fotografice care prin natura lor sunt comerciale si unde calitatea si bunul gust scot imediat de pe piata un neavenit.

Exista un spatiu online, accesibil tuturor, binecunoscutul site de socializare Facebookunde fiecare isi poate realiza gratuit o pagina de promovare care in functie de “prietenii” adunati poate avea un impact mai mare sau mai mic sau utilizatorii isi pot efectiv posta imaginea realizata pe “peretele” virtual propriu. Aici nu poti avea mari pretentii de a gasi imagini bune, dar asta nu inseamna ca ele lipsesc. Pot spune ca zilnic imi trec prin fata foarte multe imagini (nu numai de pe Facebook, fiindca nu sunt un consumator constant al acestui site) si carora fara sa vreau, dintr-o privire le gasesc punctele forte, retinand foarte usor o imagine buna din toate punctele de vedere – compozitie, expunere, mesaj transmis, conditiile in care a fost realizata etc. De asemenea exista site-uri unde ai ocazia sa gasesti imagini bune si foarte bune, gen photo.net, 500px.com   si exemplele pot continua.

Cu toate acestea, de foarte multe ori raman dezamagit de ceea ce vad pe Facebook sau pe unele site-uri personale de fotografie…

Sigur ca nimeni  nu s-a nascut invatat, dar a incerca sa faci ceva bun si a incerca sa evoluezi cred ca sta in firea umana. Acel “ceva bun” in domeniul fotografiei constiutie o piatra de poticnire pentru multi realizatori de imagini. Vedeti ca m-am ferit sa folosesc cuvantul “fotografi” !  La urma urmei cine poate spune ca ceva este “bun” sau “rau”, “frumos” sau “urat” ?

La prima vedere publicul privitor poate crea un curent in fotografie.

De-a lungul timpului gusturile au fost diferite in functie de epoca. Cine vrea sa se convinga sa intre pe acest site, format din peste 5.000 de scanari ale unor imagini vechi si foarte vechi, unele realizate inainte de anul 1900.  Daca cineva va avea rabdare sa vada toate aceste imagini isi va da seama la un moment dat de epoca in care a fost realizata o imagine fara a vedea anul. Poate fi si un mijloc de educatie vizuala si cred ca acesta este principalul scop al site-ului SHORPY.

Sa nu uitam totusi ca la fel ca in orice domeniu, consumatorul este educat in primul rand de produsul livrat.

Daca intr-un grup de realizatori de imagini aproape toti sunt doar niste “pozari”, atunci profesionistul adevarat se va strecura mai greu. Este lesne de inteles ca cei care vor deosebi o imagine buna de una proasta sunt putini in acel grup si asta tocmai din cauza majoritatii “pozarilor” care au creat reguli, de multe ori acceptate si insusite de comunitate, fiind laudati si adulati fara sens si fara a se realiza ceva constructiv. Asa se ajunge ca unii chiar se cred buni !  Imbucurator este ca exista si un segment, oarecum mic, de persoane educate si cu un simt al frumosului dezvoltat care stiu sa faca diferenta. De multe ori m-am intrebat daca ajuta acest lucru la ceva ? Raspunsul mi-l dau tot singur vazand ca in continuare se promoveaza in acest domeniu nonvaloarea, lucrul ieftin si prost facut…

Principiul “multi vad, putini cunosc” se aplica cu foarte mare succes la noi. Acesta este rezultatul lipsei unei educatii artistice a majoritatii populatiei. Acesta este si motivul pentru care majoritatea fotografilor de evenimente si ma gandesc la cei adevarati, sunt obligati sa practice niste preturi, de multe ori cu mult sub valoarea lor si a imaginilor livrate… Oare stie cineva care sunt preturile la astfel de evenimente in lumea civilizata ? Cine a avut contact cu asa ceva stie ca acolo se discuta de preturi cu foarte mult peste cele ale noastre ! Cineva ar putea spune ca nivelul de trai “dincolo” este peste cel de aici… Asa este, dar preturile aparatelor de fotografiat, ale obiectivelor, ale accesoriilor (excluzand chinezismele), ale cursurilor sunt aceleasi. Chiar si in aceasta situatie au si ei uscaturile lor ! Internetul abunda de imagini proate calitativ realizate in zone geografice cu pretentii.

Din pacate romanul este obisnuit sa caute cel mai mic pret, eventual “la oferta“, fara sa ia in calcul si calitatea. Nu intotdeauna ce este ieftin este si bun, mai ales in acest domeniu. Aceste persoane nu isi dau seama cat costa o aparatura performanta, obiective de calitate, licentele software, fara sa mai vorbim de alte “dari” catre stat (impozit, somaj, CAS, chirii etc) pe care cei care lucreaza legal sunt obligati sa le achite.  Sa mai vorbim despre cursuri serioase de fotografie sau workshop-uri unde se invata intr-adevar cum se realizeaza o imagine buna din toate punctele de vedere ? Unora chiar li se pare aiurea sa le ceri bani pe munca ta, fiindca nu ai folosit filme sau alte consumabile care ar costa bani ! Este trist dar acesta este adevarul…

Si un lucru nu il mai stiu aceste persoane… Nu oricine are un aparat de fotografiat, oricat de performant ar fi el, se numeste si fotograf !!!  De multe ori am auzit… “Vai ce imagini frumoase… Sunt facute cu scule profesionale ! Dar cati megapixeli are aparatul ?”  Cand auzi asa ceva nici nu stii ce replica sa dai, dar un lucru este sigur… Ai de a face cu o persoana neavizata, sa nu spun altceva !

Oare cati stiu ca in spatele unei imagini bune, pe langa inspiratia sau norocul din momentul declansarii se afla o alta parte nevazuta si anume postprocesarea acelor imagini. Daca cineva crede ca postprocesarea de calitate a unei imagini consta doar in corectii “Levels” si “Contrast” se inseala…

Oare “acele persoane” stiu cate sute de ore de munca iti trebuie sa asimilezi la nivel decent un program de editare serios ca Lightroom, Photoshop sau Gimp, dupa caz, tocmai pentru a fi in stare sa lucrezi cu metode nedistructive ale imaginii ? Pot sa spun in mod sigur ca NU !

Pe zi ce trece observ ca lumea nu stie ce inseamna procesarea adevarata a unei imagini si majoritatea nici macar nu stiu ce inseamna o prelucrare RAW !

Cand clientul nu este constient de acest lucru poti trece foarte usor cu vederea fiindca nu are de unde sa stie daca nu a fost cat de cat interesat…

Dar cand  asa-zisii fotografi se limiteaza doar la fotografierea in JPEG si la livrarea acestora asa cum au fost scoase de aparat fiindca clientul oricum va plati, atunci nu prea mai poti inchide ochii. Mai exista si unii care, probabil pentru a-si da un aer de profesionist, trag numai in RAW dar prelucrarea ulterioara este execrabila ca mai bine le-ar fi facut aparatul !

A vorbi despre compozitie fotografica, reguli si principii cred ca este de prisos pentru unii care deja se cred mari fotografi in viata !  Sigur ca a incalca o regula, sau cum spun altii  “break the rules“, este doar o exceptie si unanim acceptata doar celor care intr-adevar cunosc cu ce se mananca fotografia si nu celor care din aceasta regula si-au facut un mod de viata si asta doar pentru ca nu vor sa invete…

De ce si-ar bate cineva capul cu asa ceva cand clientul plateste pentru orice ? Si uite asa ne invartim intr-un cerc vicios cu efect asupra aprecierii unor servicii si a stabilirii unor criterii obiective de valoare.

Discutii pe acest subiect sunt multe si cine doreste sa le faca sau sa impartaseasca intamplari din acest domeniu, fie in calitate de fotograf, fie in calitate de client, este invitat sa le posteze la “Comentarii”, mai jos…

============================================================

Daca doriti sa vedeti inregistrarea unor emisiuni despre fotografie realizate de mine pe postul local de TV, click AICI !

 

21D. Cum eliberam spatiul de pe hard disk

Postat de admin

Intr-un alt articol discutam despre  tipurile principale de fisiere utilizate de fotograful amator sau profesionist. Vorbeam acolo despre fisierele JPEG, TIFF, PNG, RAW si PSD. De aceea nu voi relua cele aratate in acel articol. Cine este curios poate citi sau reciti acest articol.

Problema pe care as vrea sa o dezbat aici este cum am putea sa facem sa eliberam din spatiul de pe hard disk-ul calculatorului sau laptopului unde avem pastrate sau arhivate fisierele noastre foto. Sa facem aceasta fara a micsora rezolutia imaginii…

Se stie ca la un moment dat poate aparea situatia neplacuta in care partitia destinata imaginilor noastre sa devina neincapatoare si sa fim astfel obligati sa trecem la eliminarea fisierelor pe care le consideram la acel moment inutile. Este o metoda buna, viabila la un moment dat, dar ce ne facem atunci cand peste un timp vedem ca am sters tocmai imaginea de care avem nevoie ?

1. Prima varianta posibila este achizitionarea unui hard disk extern pe USB, care la acest moment se gasesc din belsug la preturi, putem sa spunem, foarte acceptabile avand in vedere ca au capacitati de peste 500 GB. In cazul unei unitati desktop exista varianta folosirii a unui hard disk suplimentar, folosit doar pentru arhiva personala de imagini. Din experienta va spun ca in ambele situatii este bine ca aceasta arhiva sa se gaseasca in doua locuri diferite.

2. A doua varianta este sa folosim spatiile virtuale de stocare. Sunt binecunoscute Google Drive si Dropbox care ofera spatii generoase de stocare, gratuite si sigure. Bineinteles ca mai sunt si altele dar acestea sunt cele pe care le folosesc. Aici mai exista avantajul major de a trimite link-ul locatiei folderului pe care il putem trimite cuiva pentru a-i descarca continutul (si numai acesta fara a avea acces la restul fisierelor), fara sa fim legati de o limita de timp sau de marimea fisierului ca in cazul site-urilor care se ocupa cu transferul fisierelor.

3. A treia varianta  este copierea fisierelor pe CD-uri, DVD-uri sau mai nou pe Blu Ray. Toate sunt discuri optice pentru stocarea datelor. Daca un CD are capacitate de cca 700MB, un DVD are pana la 8,5GB, mai noul Blu Ray poate stoca pana la 50GB de informatie.

Daca am prezentat mai sus variantele cele mai cunoscute de back-up, adica de a realiza copii de siguranta, de rezerva, ce vor putea fi folosite in cazul in care sursa principala este alterata sau distrusa, ar trebui sa discutam si despre cum am putea sa micsoram marimea fisierelor pe care le avem si astfel in functie de aceasta sa optam pentru una dintre variantele de mai sus.

In primul rand trebuie sa ne gandim la micsorarea dimensiunii fisierului fara pierdere prea mare de calitate. Apoi trebuie sa ne gandim ca majoritatea fotografilor folosesc la arhivare atat fisierul JPEG cat si cel brut – RAW. De aceea va recomand, din experienta, doua modalitati foarte bune si sigure pentru a face acest lucru.

A. Convertirea fisierului RAW in format DNG. La fel ca si fisierul RAW, fisierul DNG este un format brut, proprietatea firmei Adobe. Ultima versiune pentru softul care realizeaza convertirea fisierelor este gratuit si se poate descarca de AICI !

dng_converterDupa cum se stie, toate aparatele care livreaza si fisiere RAW au formate si extensii diferite (.CR2, .NEF, .PEF etc) fiind proprii firmelor producatoare. Ba mai mult programele de editare foto sunt puse la mare incercare fiind nevoite sa se actualizeze constant tocmai pentru a tine pasul cu tipurile de aparate foto digitale tocmai pentru a le putea “citi” in vederea editarii fisierele RAW. Formatul DNG este tocmai numitorul comun al multitudinii de formate brute RAW livrate de toate firmele producatoare. Acest fapt este un lucru extraordinar din mai multe puncte de vedere.

De axemplu, daca avem un program de editare mai vechi, pentru a nu fi nevoiti sa actualizam licenta, deci costuri in plus si dorim sau suntem constransi la un moment dat sa prelucram fisiere RAW livrate de un aparat foarte recent pe care cu siguranta programul nostru de editare nu il va putea citi, singura varianta posibila este convertirea acelui fisier RAW intr-un fisier DNG care va putea fi prelucrat in aceleasi conditii, fara nicio pierdere de informatie sau de calitate.

Un alt avantaj major este ca marimea fisierului DNG este cu cca 20% mai mica decat a celui RAW. Daca avem o suta de fisiere, poate putem trece peste acest aspect, dar atunci cand vorbim de o arhiva de mii de fisiere RAW, convertirea lor in DNG este cea mai buna solutie pentru eliberarea de spatiu pe hard disk fara pierdere de informatie si o compatibilitate totala.

Singurul neajuns al acestei operatiuni este doar timpul pierdut cu conversia fisierelor. Sa nu credeti ca vorbim de ore ! Programul converteste un fisier in mai putin de o secunda, ceea ce este foarte putin, timp in care putem face orice alt lucru…

2. Reducerea dimensiunilor fisierelor JPEG se poate face in conditii de maxima siguranta si aproape fara pierderi calitative cu un program numit JPEGmini. Acest program face lucruri deosebite, in sensul ca reduce marimea fisierului JPEG cu cca 60% fara a umbla la rezolutie sau calitate. Sigur ca cineva va putea spune ca nu exista reducere fara pierdere de calitate. Asa este, doar ca scaderea calitatii fisierului este insesizabila. Varianta free va permite convertirea doar a 20 de fisiere pe zi. Daca doriti sa vedeti cum functioneaza programul va puteti juca cu varianta gratuita si sa va convingeti ca ceea ce spun este adevarat. Cu toate acestea consider ca suma de 20 usd, cat costa acest program, este nesemnificativa avand in vedere beneficiul acestuia printr-o eliberare semnificativa a spatiului de stocare, dar si faptul ca se pot prelucra foldere intregi fara interventia operatorului. Dureaza cam un sfert de ora sa prelucreze 800-1000 de JPEG-uri, timp in care puteti face altceva. Acum totul depinde si de viteza de procesare a calculatorului Dvs.

Deci pentru solutia de Back-up, dar si pentru fisierele initiale,  recomand sa se foloseasca varianta reducerii marimii fisierelor, fie a fisierelor brute RAW, fie a JPEG-urile sau a ambelor variante.

Pentru a imbunatati calitatea articolului oricine poate contribui cu experienta personala printr-un comentariu care, cu siguranta, va ajuta  pe toti cititorii acestui site.

===========================================================

Daca doriti sa vedeti inregistrarea unor emisiuni despre fotografie realizate de mine pe postul local de TV, click AICI !

===========================================================

Atentie !

Folosirea unor pasaje din acest articol (maximum 500 de caractere) se poate face numai cu indicarea sursei, respectiv http://blog.fotomagica.ro cu link direct catre acest articol. De asemenea este interzis a se prelua fotografiile-exemplu  care apar in articol, acestea fiind protejate prin Copyright.

18T. Aproape totul despre fotografia MACRO

Postat de admin

“Daca  iubesti  suficient de mult  fotografia,  echipamentul  se  va  amplifica  cu  timpul,  se  va  alcatui  un  portofoliu  de fotografii  si,  daca  perseverezi,  va urma  si  succesul !   Vei  evolua  pe  propriul  tau  drum.”

Bruno Schreck

Fotografia macro este un gen foarte spectaculos, destul de accesibil, dar care cere multa indemanare, rabdare si uneori investitii consistente! Pe partea de “investitii” pot spune ca se poate realiza o fotografie macro si cu sisteme optice mai ieftine si accesorii uneori facute de noi.

Pentru cine doreste sa abordeze acest gen de fotografie nu cred ca-i strica un bagaj minim de cunostinte sau sfaturi, care pot conduce in final la o abordare mai usoara a acestui gen. Acest articol nu doreste sa epuizeze acest subiect (fiindca intotdeauna va mai fi ceva de spus), nu face demonstratii teoretice si nici practice, ci se vrea a fi doar un punct de plecare pentru intelegerea fotografiei macro si de ce nu, a o experimenta.
eyes-2De aceea, nu voi da nici exemple, fiindca toata lumea (sau aproape toata lumea) stie cum arata o fotografie macro, iar acestea sunt foarte multe pe Internet. Doar o imagine este data cu titlu de exemplificare !

Pentru a realiza fotografie macro se pot aborda mai multe metode…

Cu toate acestea insa o fotografie este ‘macro‘ in adevaratul sens al cuvantului atunci cand se foloseste un obiectiv macro dedicat, cu raport de marire 1:1, adica imaginea pe senzor/film are aceeasi marime ca si a subiectului pe care dorim sa-l fotografiem. Este cea mai indicata metoda pentru fotografierea obiectelor mici si foarte mici, de la distante relativ mari, de ordinul zecilor de centimetri.

Obiectivele macro 1:1 au distanta focala fixa si deschideri mari ale obiectivului. Cele mai uzuale sunt de 50mm/F2,8 si 100mm/F2,8 sau chiar de 150mm/F2,8. Cu toate acestea, exista destule zoom-uri care au si un mod de lucru ‘macro‘. Acestea nu sunt obiective macro in adevaratul sens al cuvantului, din punctul meu de vedere sunt un compromis, dar care rezolva cat de cat aceasta cerinta. Oferta de obiective macro este destul de diversificata la acest moment si acestea se gasesc pentru aproape orice montura  (Canon, Nikon, Fuji, Samsung, Sony etc) fie din gama DSLR fie Mirrorless, la preturi incepand de la cca 1.000 lei pana la 5-6 mii lei, in functie de performante optice si deschiderea obiectivului.

Acum sa vedem ce facem daca nu avem un obiectiv macro !

Cea mai la indemana metoda este de a achizitiona un aparat compact, care este relativ ieftin si are functie de fotografiere MACRO sau CLOSE-UP. simbol macroIn cazul in care detineti un aparat compact cautati in menu aceasta optiune si cu siguranta ea exista, mai ales daca este o generatie de aparat cat de cat mai noua. De multe ori exista inscriptionat pe rotita de menu un simbol de floare.

Si aceasta metoda este oarecum un compromis dar cu un aparat bunicel putem sa realizam imagini macro deosebite.

In cazul in care nu avem un aparat de tip compact cu care sa ne jucam putin si sa experimentam recomandarea mea este sa folositi DSLR-ul sau mirroless-ul din dotare cu obiective si accesorii suplimentare.

In toate celelalte metode descrise mai jos se pot folosi practic cam orice fel de obiectiv (chiar si vechile obiective de pe aparatele pe film ca re gasesc la preturi mici) dar care au o distanta focala normala, de cca 50 mm sau mai mare !

Pentru a realiza o fotografie macro, sau mai bine zis o fotografie ‘close-up’ se pot folosi si lentile close-up. Acestea sunt lentile care se monteaza pe obiectivul existent si care modifica distanta focala a acestuia. m-IHa3QwRY2NBDLLoIsq2QgDe obicei au grade diferite de marire (x1, x2, x4) si pot folosi cu succes atunci cand dorim sa fotografiem un subiect de la o distanta mica, de ordinul centimetrilor. Ele se vand, fie separat, fie seturi, putand fi combinate intre ele. Cu toate ca este o modalitate ieftina, calitatea fotografiei scade prin folosirea acestor tipuri de lentile, avand in vedere ca pe obiectiv mai apare o sticla care nu intotdeauna este tratata chimic iar calitatea este inferioara celor folosite in obiective. Atentie cand le cumparati/comandati sa fie pe marimea filetului obiectivului pe care le veti folosi. Se pot folosi practic pe orice fel de obiectiv, chiar si cel de KIT. Chiar daca este o modalitate ieftina de a realiza fotografie macro, acesta poate fi un inceput pentru a starni interesul pentru acest gen de fotografie.

burdufO alta modalitate de a te apropia foarte mult de subiect este folosirea tuburilor de extensie macro si a burdufului macro. Acestea se intercaleaza intre corpul aparatului si obiectiv. Practic se departeaza foarte mult obiectivul fata de planul senzorului sau al filmului. Atat burduful macro cat si tuburile macro, numite si tuburi de extensie, permit folosirea unui obiectiv care nu poate focaliza suficient de aproape pentru o fotografie macro. Dezavantajul major al acestei metode este acela ca se  reduce considerabil cantitatea de lumina care ajunge pe senzor, cateodata fiind obligati sa folosim surse suplimentare de lumina, despre care vom vorbi mai jos. Avantajul major este pretul foarte scazut in comparatie cu obiectivul macro, putand fi achizitionate cu sume pana in 2-300 de lei. De obicei acum se folosesc in mod curent tuburile de extensie. El pot fi si ‘automatizate’ in sensul ca se transmit toate comenzile de la aparat spre obiectiv.

obiectiv inversO metoda mai putin folosita este inversarea obiectivului cu ajutorul unui inel inversor. Practic, obiectivul se intoarce sau peste obiectivul normal se aplica un obiectiv inversat.  Astfel se pot fotografia obiecte de la cca 1-2 cm dar cu riscul unei vignetari puternice (adica inegrirea colturilor cadrului). Aceste inele se gasesc la preturi modice numai ca trebuie sa fim atenti la diametrul filetului. In cazul in care se foloseste doar un singur obiectiv intors este logic ca la partea care vine pe body va trebui sa existe un adaptor pentru montura respectiva.

super-macro-setupIn cazul in care se va folosi un obiectiv intors peste obiectivul aparatului va fi necesar doar un singur inel care va avea pe o parte marimea filetului obiectivului de pe aparat si pe cealalta parte marimea filetului de pe obiectivul intors. Este o treaba simpla si ingenioasa care va poate permite sa mariti imaginea subiectului foarte mult, ajungand ca pe senzor/film imaginea acestuia sa fie de cateva ori mai mare. formare imagine 1Este exact ca si cum ne-am uita cu o lupa la subiect. In imaginea exemplificativa alaturata s-a folosit simbolul unui om doar pentru intelegere, dar este lesne de inteles ca nu putem face o imagine macro unui om prin aceasta metoda !

Indiferent de metoda folosita, provocarea suprema in fotografierea macro o reprezinta adancimea campului de profunzime (DOF), despre care am mai discutat in alte articole. Cu cat obiectivul este mai deschis, deci o diafragma mica ca numar, campul de profunzime este foarte foarte ingust in fotografia macro, de ordinul milimetrilor.  Acesta se mareste cu cat inchidem diafragma obiectivului.

In cazul folosirii burdufului sau a tuburilor de extensie lumina care ajunge pe senzor/film scade foarte mult si aproape este obligatorie folosirea luminilor suplimentare. Ba mai mult, in cazul in care dorim sa mai marim putin adancimea campului de profunzime, adica sa se vada clar o parte cat mai mare a subiectului vom fi nevoiti sa inchidem diafragma obiectivului cu o consecinta directa in pierderea cantitatii de lumina. Sigur ca avem posibilitatea pentru a realiza o expunere buna sa folosim timp de expunere lungi si foarte lungi, dar acest lucru il putem face doar in cazul subiectelor neinsufletite.

De aceea vom fi practi obligati sa folosim lumini suplimentare. Cele mai la indemana sunt blitz-urile macro  dar care au uneori niste preturi care pot descuraja un fotograf incepator si care doar doreste sa experimenteze fotografia macro. Totusi se pot face fel de fel de “inginerii” care sa furnizeze o cantitate de lumina suplimentara fie prin folosirea unor blitzuri vechi (cel putin doua bucati) printr-un sistem de adaptare a lor la nivelul obiectivului, fie printr-un sistem de LED-uri cu lumina alba montate pe un inel care va fi adaptat pe partea din fata a obiectivului. Personal pentru a experimenta fotografia macro am folosit ambele sisteme, dar cel cu LED-uri este cel mai la indemana si cel mai ieftin posibil mod de a avea o lumina continua suplimentara. blotz macroAm folosit 30 de LED-uri cu lumina alba si cu un unghi de dispersie a luminii foarte mare (120 grade) si alimentate de la un incarcator mai vechi de telefon mobil. Aici trebuie sa tineti cont de limitarea curentului maxim care trece prin LED. Ledurile le-am luat la o suma modica, toate la cca 1 usd de pe ebay. Daca nu stiti sa folositi sistemul ebay veti gasi pe acest blog un articol  in acest sens !

O alta modalitate de a obtine un DOF mare este folosirea softului specializat in combinarea cadrelor, gen  utilitarul gratuit “Combine ZM” care isi face cu succes treaba. Acesta se poate descarca de aici. Practic, se realizeaza mai multe cadre cu focalizari diferite si prin recombinarea acestora, tot cadrul apare ca fiind “in focus”.

Un accesoriu de care nu ne putem lipsi este trepiedul fotoSi aici oferta este extrem de diversificata, dar pentru inceput in cazul in care nu aveti un trepied este bine sa achizitionati unul ! Puteti lua unul foarte ieftin pe care sa-l folositi pentru experimentarea fotografiei macro, dar este bine sa va ganditi ca trepiedul pentru un fotograf (care se respecta) este indispensabil si de aceea sfatul meu este sa achizitionati unul “de toata ziua” pe care sa-l folositi si in alte situatii. Preturile difera si la aceste articole in limite foarte mari de la cca 100 de lei pana la cateva mii de lei, cele cu picioare din fibra de carbon. De obicei preturile sunt in functie de materialul folosit, inaltimea maxima si minima, greutatea maxima suportata, greutatea proprie, dar si alte caracteristici proprii ale capului trepiedului.

Ca ultime sfaturi…

Atunci cand doriti sa fotografiati insecte, trebuie sa aveti foarte mare rabdare, focalizarea sa o realizati manual, in principiu pe ochii acestora.

Daca doriti sa fotografiati o insecta pe o floare, folositi un trepied, focalizati manual pe o anumita parte a florii, inchideti putin diafragma si asteptati… Pentru a nu speria insecta, declansati de la distanta, prin folosirea unor declansatoare prin cablu sau radio. Si pentru a atrage insectele, folositi o solutie de apa cu zahar sau miere de albine pe care o pulverizati pe floare si insectele nu vor intarzia sa apara! De asemenea picaturile de apa vor fi mai imobile si isi vor pastra mai bine formele.

O metoda pe care o detest si pe care nu o recomand, este prinderea insectei, mentinerea acesteia un timp relativ scurt in frigider pentru a deveni imobila si apoi fotografiata. Desi este folosita de unii, o consider o metoda barbara, de a chinui o vietate pentru simpla noastra placere, metoda cu care, asa cum am aratat, nu o agreez si nici nu o recomand nici macar ca incercare.

Ca setari, puteti folosi orice setare a camerei care duce la o expunere buna si un camp de profunzime cat mai mare. Se poate folosi atat modul de expunere ‘manuala’ dar si cel de ‘prioritate de diafragma’. Incercati sa mentineti un ISO la o valoare mica, de preferat cea mai mica valoare pe care o permite aparatul, tocmai pentru a elimina orice urma de zgomot de imagine. Balansul de alb trebuie sa fie unul corect ! Fie folositi AWB (balansul de alb automat) fie il potriviti Dvs in functie de sursa de lumina. Prelucrarea fisierului RAW va scapa de aceasta grija !

Folosirea unui cablu declansator pe fir poate elimina orice trepidatie a camerei din momentul declansarii. In cazul in care aveti un DSLR cautati in menu daca aveti o optiune care blocheaza oglinda. In fotografia macro o astfel de optiune este foarte utila deoarece se elimina si ultima sursa de vibratie !

In cazul in care nu aveti un declansator prin fir puteti folosi o alta optiune pe care o are orice aparat foto digital si anume intarzierea la declansare care de obicei este de 2 sau 10 secunde !

Ca un ultim sfat incercati sa plasati subiectul, atunci cand este posibil, pe un fundal in care sa iasa in evidenta si nu unul cu care sa se confunde. In cazuri extreme si atunci cand subiectul va permite (!) puteti sa improvizati un fundal dintr-o simpla coala de hartie colorata sau mai bine, daca spatiul permite, schimbati unghiul de fotografiere. In general compozitia este libera si nu ar fi o greseala sa amplasti subiectul central, dar cu conditia ca acesta sa ocupe o suprafata cat mai mare din cadru !

Ca accesorii recomandate, amintim pe cele uzuale cum sunt trepiedul, cablu de declansare, prin fir sau prin radio, blitz macro, care ajuta practic in orice situatie, dar si altele mai rar folosite, cum sunt sistemele de cremaliera, standuri pentru fotografiere macro,  blende (reflectoare) de diferite marimi, de obicei mici, etc. Dintre acestea, blendele pot fi foarte utile in activitatea zilnica a fotografului (amator, dar mai ales profesionist), deoarece cu ajutorul acestora se poate redirija o cantitate de lumina cu costuri foarte mici. Chiar si in fotografia macro in cazul in care nu avem la indemana pe moment nicio sursa suplimentara de lumina, o blend poate face minuni !

============================================================

Daca doriti sa vedeti inregistrarea unor emisiuni despre fotografie realizate de mine pe postul local de TV, click AICI !

============================================================

Atentie !

Folosirea unor pasaje din acest articol (maximum 500 de caractere) se poate face numai cu indicarea sursei, respectiv http://blog.fotomagica.ro cu link direct catre acest articol. De asemenea este interzis a se prelua fotografiile-exemplu  care apar in articol, acestea fiind protejate prin Copyright.