“Dupa patruzeci de ani de fotografie, in care am studiat toate aspectele stiintifice si artistice, fotografia continua sa fie un domeniu care ma intriga, desi nu sunt implicati decat trei parametrii: sensibilitatea ISO, diafragma si timpul de expunere.”

Ralph Auletta

Inainte, de foarte multe ori am fost intrebat de catre cineva care isi lua un aparat de fotografiat cum trebuie sa expuna sa-i iasa o poza buna. Aceasta se intampla atunci cand nu erau aparate foto digitale. Era o intrebare buna, dar mai greu de explicat in cateva cuvinte unei persoane care tinea in mana un aparat foto poate pentru prima data in viata ! Sigur ca atunci existau acele exponometre de provenienta ruseasca sau est-germana, care erau foarte bune si precise, numai ca si acolo trebuia sa-ti pui putin mintea la contributie, in functie de situatie.  Pe de alta parte acele exponometre indicau o expunere medie a cadrului. Un pas inainte s-a facut cu acele SLR-uri, aparate reflex, la care claritatea se face direct in vizor si carora li s-au montat celule fotoelectrice.

Dupa 1990 au aparut foarte multe aparate foto care nu aveau nicio posibilitate de reglaj, nici distanta, nici diafragma, nici timp de expunere, intr-un cuvant … nimic. Ba mai mult trageau singure si filmul. Erau cunoscute si sub numele de “idioten aparat” si cred ca va dati seama de ce !  Aveau un avantaj major… pretul extrem de scazut, fiind accesibile pentru toata lumea. Il puneai la ochi si incadrai, asa cum te pricepeai si apasai pe declansator… Daca nu era lumina suficienta isi aprindea si un blitz mic. Te duceai la un laborator si se rezolva si problema printarii. In marea majoritate a cazurilor, pozele ieseau perfect din punct de vedere al expunerii. Accidente se intamplau cand celula fotoelectrica era pacalita de vreo lumina. Totul se baza pe o fotocelula, numita generic, care era de fapt un fototranzistor ori un fotorezistor. In functie de lumina isi regla o diafragma medie, pentru a se obtine in camp de profunzime cat mai mare (am vorbit despre acesta in 3C)  si un timp de expunere corespunzator, iar obiectivul era fix. Sensibilitatea filmului si-o citea singur de pe un soi de cod de bare metalic care exista si astazi pe casetele de film. Daca nu reusea sa gaseasca un cuplu diafragma-timp de expunere bun, atunci punea in functie blitzul, dar de multe ori, aceasta situatie  era un compromis jalnic, din cauza puterii mici a blitzului. Nu am facut descrierea asta degeaba, la un tip de aparat care nu are nimic de a face cu fotografia… Am vrut sa va introduc putin in atmosfera acestei mari probleme de tehnica fotografica.

O compozitie excelenta poate fi compromisa total printr-o expunere incorecta si de aceea trebuie sa incercam sa asimilam si chestiuni, pentru unii, mai greu digerabile !

Din acest punct de vedere, aparatele din ziua de azi, cele digitale, indiferent cum se numesc ele si ce tehnologie au la baza, au preluat tot ce este bun de la cele dinaintea lor.

Inca de la inceput, chiar daca nu este nevoie, amintesc ca aparatele foto, analogice sau pe film, indiferent cum vreti sa le spuneti, folosesc pentru stocarea imaginii filmul, iar cele digitale, pentru preluarea si stocarea imaginii folosesc dispozitive electronice de tehnologie uneori foarte avansata. Nu are niciun sens si credeti-ma ca nu ajuta foarte mult sa stiti cum se formeaza imaginea pe film, care sunt reactiile chimice care se petrec in prezenta luminii si la fel, nu are sens sa despicam firul in patru in ceea ce priveste senzorul digital (echivalentul filmului), cum se formeaza imaginea, sa vedem la cati microni sunt amplasate fotocelulele si care sunt nivelele de semnal electric la bornele acestora in prezenta luminii. Eu zic sa lasati treaba asta in grija producatorilor si a celor de service ! Tot cu titlu informativ, trebuie sa stiti la acest moment sunt doua tipuri de senzori avand la baza doua tehnologii diferite : CCD (Charge Coupled Device) si CMOS (Complementary Metal Oxide Semiconductor), fiecare cu avantaje si dezavantaje. CMOS este o tehnologie relativ noua si la momentul acesta este adoptata de majoritatea producatorilor de aparate dSLR (digital Single Lens Reflex) , adica acele aparate mai scumpe cu obiective interschimbabile, cum sunt cele asemanatoare din poza atasata !

O greseala fantastica pe care o fac multi, sa nu spun o intrebare nelalocul ei si pe care o aud de multe ori este …”Cati MPixeli are aparatul ?” Si cand ii spun 12 MPixeli, apare o replica si mai inteligenta… “Pai am si eu unul de 12 MPixeli si nu am dat asa de multi bani si stii ce poze frumoase face !” In acel moment imi dau seama ca nu are sens nici macar sa incerc sa deschid vreo discutie de tehnica in fotografie, fiindca in 99% din cazuri nu voi avea sorti de izbanda, atat timp cand persoana din fata mea are produsul finit de care este foarte multumit !!!

Si ca sa vedeti de ce spun asta, ar trebui sa facem o mica discutie, de principiu, despre senzori, doar asa cu titlu informativ …

In primul rand, orice aparat digital are un senzor, fie CCD fie CMOS, care ce face ? Transforma semnalul luminos in semnal electric care apoi este prelucrat de mici procesoare. De asemenea, am vorbit mai sus de MPixeli (megapixeli), ce sunt acestia ? Pixelul este elementul de baza al imaginii grafice, iar cand vorbim MPix inseamna ca 1MPix are un milion de Pixeli. Intrebarea reala care se pune este pe ce suprafata sunt ingramaditi acei 12 milioane de pixeli si cum sunt prelucrate cele 12 milioane de informatii, de impulsuri electrice?

De aici pleaca totul… De aici a pornit si cursa MPixelilor. Vorbim de suprafata fiindca un senzor poate avea cativa mm patrati sau cativa cm patrati. Una este sa ai 12 MPix pe un senzor cat unghia de la degetul mic si alta este sa ai 12 MPix pe un senzor de 24×36 mm, un senzor “full frame”, denumire luata de la dimensiunile filmului ingust perforat, pe care il stim cu totii, la care cadrul fotografic are tot 24×36 mm. Aici se poate vorbi despre rezolutia digitala, dar nu are sens sa adancim subiectul.

Va veti intreba apoi si ce conteaza suprafata, e foarte bine ca e mai mic … MPixelul e MPixel !

Dar v-ati intrebat la ce folosesc atatia MPixeli ? Teoretic cred ca v-ati dat seama ca imaginea este impartita in mici puncte, ca patratele pe tabla de sah. Cu cat sunt mai multi pixeli, adica mai multe patrate, cu atat rezolutia imaginii este mai mare si consecinta imediata este ca acea imagine se va putea mari si mai mult fara ca pixelii sa se distinga. Dar majoritatea utilizatorilor nu printeaza la mai mult de format A4 (210×297 mm), pentru care 8 MPix sunt suficienti. Dar sa nu uitam ca majoritatea printeaza pe dimensiuni de 10×15 cm pentru care 3 MPixeli sunt suficienti !!!

Si atunci de ce cursa asta a MPixelilor ? Este doar o problema de marketing, o problema strict comerciala. Daca cineva va fi pus sa aleaga intre doua aparate, la acelasi pret, cu aceleasi optiuni, dar unul de 8 MPix si altul de 12MPix, pe care credeti ca il va alege ??? Probabil veti spune ca pe acel de 12 MPixeli si asta pentru simplu motiv ca are mai multi ! Sunt studii facute pe acest aspect … Si atunci, este logic ca producatorul este obligat sa scoata pe piata senzori cu cati mai multi MPixeli. Si culmea, cumparatorul care a ales aparatul de 12 MPix a gresit, fiindca densitatea pixelilor pe suprafata este mai mare si aici apar probleme de ordin tehnic si fotografia printata la aceeasi dimensiune va fi mai slaba calitativ. Deci cu cat suprafata senzorului este mai mare cu atat densitatea Pixelilor este mai mica si fotografia va fi mai buna. Acestea sunt limitari de ordin tehnic, de asta s-a trecut de la tehnologia CCD la CMOS. Probabil ca in viitor va aparea o noua tehnologie si se vor scoate mai mult ca sigur aparate obisnuite cu senzori de ordinul a 50 MPix, dar la ce ajuta  ???

Cred ca nu v-am plictisit cu aceasta teorie, care este explicata in cel mai simplist mod. Sa stiti ca in realitate situatia este mult mai complexa, dar ideea finala este cea de mai sus.

Am facut aceasta introducere doar pentru a clarifica niste termeni.

Astea fiind spuse, sa trecem totusi si la subiectul articolului !

Probabil v-ati intalnit sau nu cu urmatoarea situatie… La inceput, cand faci primele poze, vezi un cadru excelent, niste culori nemaipomenite, un peisaj ca de basm, dar cand iesea poza era… mizerabila – ori prea deschisa, ori prea inchisa, ori nu stiu ce culoare dominanta aparea care nu avea de a face cu imaginea reala sau mai stiu eu ce anomalii.

Acum treaba e mai simpla pentru incepatori.  Exista aparat digital, exista posibilitatea sa se vizualizeze imediat imaginea si se  incearca, haotic sau nu, sa se faca niste modificari la diafragma, timp de expunere sau sensibilitate si pana la urma iese ceva. Va dati seama ce se intampla in epoca filmului ? Asteptai sa se termine cele 36 de pozitii, sa developezi filmul si sa scoti pozele. Si daca nu gandeai inainte era dezastru. De multe ori, cand faceam niste experiente, nici nu mai asteptam sa se termine filmul. Cu pretul pierderii unui numar de cadre, rupeam bucati din film si le developam si tot dura ceva timp. La filmele negativ color cu care lucram mai tarziu nu imi mai permiteam astfel de “inginerii”. Atunci nu iti prea permiteai sa lucrezi haotic si chiar daca o faceai la inceput, pana la urma nevoia te punea sa mai si citesti, sa intelegi niste principii… Aveai doua posibilitati, ori continuai ori o lasai balta si ramaneai un utilizator obisnuit care face poze numai pentru a avea niste amintiri.

Imi este foarte greu sa accept ideea la ce se intampla azi, cand unele persoane isi cumpara un aparat digital, citeasc putin prin prospect, se uita putin pe Internet sa vada cam ce se mai cere pe piata si fac poze la diferite evenimente, mergand pe principiul “multi vad, putini cunosc“, rezultand un produs de o calitate indoielnica… dar asta este o alta problema, care tine in primul rand de educatia consumatorului.

In primul rand, expunerea, pe intelesul tuturor, este modalitatea in care folosim diafragma si timpul de expunere, astfel incat sa avem o fotografie corecta.

Foarte pe scurt, diafragma este un ansamblu de tablite care obtureaza mai mult sau mai putin lumina care trece prin obiectiv. Pe obiectivele clasice puteti vedea un inel cu gradatii de genul 2 – 2,8 – 4 – 5,6 – 8 -11 – 16 – 22 – 32 , care prin rotirea lui se modifica cantitatea de lumina care este lasata sa ajunga pe film sau pe senzor. La cele digitale veti vedea niste cifre asemanatoare pe display sau in vizor. Prin analogie, diafragma este ca un robinet care lasa sa curga un debit mai mare sau mai mic de apa, in cazul nostru, de lumina. Trebuie sa mai stiti ca un numar mic al diafrgmei indica o deschidere mai mare a obiectivului, pe cand, un numar mare al diafragmei semnifica o inchidere mai mare a obiectivului, lasand sa treaca o cantitate mai mica de lumina. Cand auziti vorbindu-se despre obiective luminoase, atunci sa stiti ca acea persoana se refera la un obiectiv care poate permite o deschidere mare, avand o diafragma mica, ca numar, de genul 1,4 ori 1,8 sau 2,8.  Daca va aduceti aminte, la articolul 3C am vorbit despre campul de profunzime (DOF) si am vazut ca un camp de profunzime foarte mic se obtine cu o deschidere mare a obiectivului, cu o diafragma cat mai mica, ceea ce conduce la o izolare cat mai buna a subiectului. In poza din dreapta se poate distinge campul de profunzime foarte ingust, ca o banda de claritate peste un cadru neclar.  De aceea este indicat sa ai un obiectiv cat mai luminos, dar cu cat este mai luminos cu atat este mai scump.

Timpul de expunere reprezinta timpul cat este lasata lumina sa ajunga pe film sau pe senzor. Acest lucru se face printr-un dispozitiv mecanic sau electromagnetic numit “obturator” care se poate regla astfel incat lumina, care ajunge pe film/senzor, indiferent de cantitatea ei, este lasata sa intre un anumit timp. De obicei se lucreaza cu timpi de expunere de fractiuni de secunda. La aparatele clasice apar inscriptionate langa butonul care regleza timpul de expunere valori de genul 1000-500-250-125-60-30-15-1-2-4… Asta inseamna ca timpul de expunere va fi de 1/1000 sec (a mia parte dintr-o secunda), 1/500, iar cand se ajunge la 1 vorbim despre 1 sec, 2 sec, 4 sec. Mai avem si o inscriptie “B” care vine de la “bulb”. Pe aceasta valoare obturatorul va fi in permanenta deschis atat timp cat tinem apasat declansatorul (dispozitivul care pune in miscare obturatorul). La aparatele digitale se intampla acelasi lucru, numai ca aceste valori le vedem pe display sau in vizor si de obicei cele mai mici valori merg pana la 1/8000 sec si asta datorita noilor tipuri de obturatoare electromagnetice controlate electronic.

Sensibilitatea filmului sau a senzorului este al treilea element care trebuie avut in vedere la stabilirea corecta a expunerii. Este lesne de inteles ca unui film/senzor mai sensibil ii va trebui o cantitate de lumina mai mica fata de unul mai putin sensibil. La filme veti vedea ca pe cutie apare o inscriptionare de genul ISO 100 sau 100 ASA. Aceasta valoare indica sensibilitatea filmului. Uzual se gasesc filme cu sensibilitati ISO 50 – ISO 100 – ISO 200 – ISO 400.

La aparatele digitale lucrurile sunt mai evoluate, putand sa se ajunga cu sensibilitatea la ISO 6400 sau, la cele mai evoluate, la ISO 12800 sau chiar 25.600.  Va spun ca, in ceea ce priveste sensibilitatea trebuie sa aveti mare grija atunci cand o alegeti, mai ales ca pe digital o puteti modifica pentru fiecare cadru, deoarece o sensibilitate mai mare duce la un zgomot de imagine mai mare, adica la o pixelare a imaginii, sau altfel spus, pe imagine veti observa niste puncte colorate mai mari sau mai mici. Acesta este efectul direct a densitatii de pixeli, ceea ce spuneam mai sus si de aceea un senzor mai mare ca suprafata este mult mai indicat, fiindca te poti duce cu sensibilitatea la valori ridicate, fara prea mult zgomot de imagine.

Va veti intreba, de ce este bine sa folosesti o sensibilitate cat  mai mare ? Eu va spun ca este bine sa va cunoasteti mai intai aparatul si sa vedeti de la ce sensibilitate ISO imaginea incepe sa fie puternic afectata de acele puncte colorate, zgomotul de imagine.  Cu cat sensibilitatea este mai mare cu atat putem folosi un timp de expunere mai scurt. De obicei se foloseste un ISO mai mare atunci cand lumina este mai difuza sau insuficienta ori o putem folosi chiar intentionat mai mare pentru a da o atmosfera de vechi. Sfatul meu este, ca la inceput,  sa fixati un ISO la care zgomotul de imagine este satisfacator, de genul ISO 200-400 si sa-l modificati doar cand sunteti nevoiti sau doriti sa experimentati.

In pozele de mai sus aveti doua extreme de sensibilitati ISO, prima 100 si a doua 3200. Sunt realizate in absolut aceleasi conditii, doar ca s-a schimbat implicit timpul de expunere. Cu toate acestea, avand in vedere ca senzorul de la Canon 5D este un full frame, de 24×36 mm, zgomotul de imagine nu este asa de mare. Puteti da click pe imagine, o puteti descarca si prin comparatie, puteti face si Dvs. o poza in casa, fara a folosi blitzul la ISO 3200 sau cel mai mare pe care vi-l permite aparatul si apoi faceti comparatie cu acestea. De remarcat ca zgomotul de imagine se observa mai bine pe zonele mai intunecate si are o consecinta directa si asupra definitiei imaginii.

Am vazut deci ca pentru o expunere corecta putem modifica 3 parametrii : diafragma – timpul de expunere – sensibilitatea. Cu toate acestea, diafragma si timpul de expunere sunt parametrii principali, fiindca acestia se modifica frecvent, aproape la fiecare cadru. De aceea ne vom opri asupra acestora.

Stiti ca la in articolul 3C am vorbit despre scoaterea in evidenta a subiectului prin claritate si de campul de profunzime, aplicatii practice de folosirea difragmei. In functie de situatie, folosim un camp de profunzime mai mare sau mai mic. Am facut din nou doua poze pentru a vedea inca o data practic ce se intampla cand avem doua diafragme opuse. Intr-o poza se vede ca am folosit diafragma 4,5, obiectivul deschis aproape la maximum si dupa cum observati am obtinut un camp de profunzime foarte ingust. Numai steagurile se vad clar (si daca va veti uita mai bine sunt portiune putin neclare in partea de jos, asa de mic a fost campul de profunzime), iar ceea ce se afla in spate este in blur, neclar. In cea de-a doua poza am folosit o diafragma 22, de fapt am inchis la maximum obiectivul si am obtinut cel mai mare camp de profunzime pe care puteam sa-l obtin la acea distanta focala a obiectivului. Dupa cum observati se vad steagurile foarte clar, in totalitatea lor, dar si fundalul, acea parte de canapea, intr-o claritate acceptabila. Am facut aceste doua exemple sa vedeti diferenta.

In ceea ce priveste timpul de expunere, puteti revedea 3C metoda nr. 11, fotografia alb negru. Ati observat ca un timp de expunere relativ mare de 1/40 s nu este de ajuns pentru a “ingheta” imaginea.  In fotografia atasata, cea cu avioanele, am folosit un timp de expunere de 1/500 sec, un timp de expunere relativ scurt, care a facut sa “opreasca” putin motoarele. Daca ar fi asa, avionul cu siguranta ar fi cazut.  Mai puteti observa ca ideea de miscare este data si de spatiul in cadru, lasat intentionat mai mult in fata avioanelor.

Este de retinut ca in functie de ceea ce dorim sa realizam putem combina cu succes aceste 3 elemente, dand o importanta mai mica sau mai mare fiecaruia in functie de situatie.

Marea majoritate a aparatelor digitale moderne au mai multe variante de expunere. Vom regasi variante complet automate, unde un aparat de mii de lei sau mii de euro se poate transforma intr-un “idioten aparat”, facand absolut totul automat.  Exista modul de expunere Tv – prioritate timp de expunere, in care utilizatorul fixeaza un timp de expunere iar diafragma se ajusteaza automat pentru o expunere corecta, precum si modul Av – prioritate pentru diafragma, unde utilizatorul fixeaza o diafragma pentru un camp de profunzime dorit, iar timpul de expunere este ajustat automat pentru o expunere corecta. Mai exista si modul de expunere M – manual, in care utilizatorul are controlul deplin atat al diafragmei cat si al timpului de expunere, urmarind totusi liniile exponometrului care apar in vizor. Mai exista variante ale acestor moduri de expunere, dar cele descrise mai sus sunt cele mai uzuale, folosite de toti producatorii.

Pe langa toate acestea, aparatele digitale mai au inca o functie in plus, o facilitate numita compensarea expunerii, care face ca fotografia sa fie mai luminoasa (supraexpusa) sau mai intunecata (subexpusa) prin cresterea, respectiv scaderea expunerii pe toata suprafata cadrului. De observat ca aceasta compensare a expunerii actioneaza asupra tuturor elementelor expunerii deodata. Acelasi lucru il putem face si la o prelucrare ulteriora pe un program de editare cu functia “Level”.

Sper ca m-am facut inteles, ca stapanirea acestor elemente ale expunerii duce la cresterea calitatii in fotografie. De aceea este bine ca atunci cand doriti sa faceti fotografii si nu poze, sa nu lasati aparatul digital pe moduri de expunere automate.

Pentru a exersa virtual modalitatea de a expune si pentru a vedea cum influenteaza cei trei parametrii (diafragma, timp de expunere si ISO) imaginea finala puteti accesa acest LINK !

============================================================

Incepand din data de 2 februarie 2013, am realizat o emisiune TV la un post local de televiziune, intitulata “Fotomagica”. Aceasta a fost difuzata in fiecare zi de miercuri, incepand cu ora 20. Cele 12 emisiuni pot fi vizualizate pe youtube:

Pagini din istoria fotografiei – https://www.youtube.com/watch?v=NZ1t_wMiAWY&t=20s

Expunerea in fotografie – https://www.youtube.com/watch?v=rSl1prruy-Y&t=348s

Fotografia de portret – https://www.youtube.com/watch?v=Ri2EO-gcPTI&t=6s

Metode prin care putem scoate in evidenta subiectul intr-o fotografie – https://www.youtube.com/watch?v=R2AbkyMDY2I&t=56s

Spatialitatea in fotografie. Numarul si proportia de aur. Balansul de alb. Managementul de culoare – https://www.youtube.com/watch?v=uEMU-d7gY1I&t=39s

Introducere in compozitia fotografica – https://www.youtube.com/watch?v=v_olO6r3N6I&t=66s

Obiectivele și accesoriile folosite in fotografie – https://www.youtube.com/watch?v=_72-XFBihbE&t=47s

Genuri fotografice – https://www.youtube.com/watch?v=hhQ33eHdtP4&t=69s

Contrastul in fotografie. Incadrari si unghiuri folosite frecvent in fotografie – https://www.youtube.com/watch?v=w9WNNjbzS8M&t=47s

Introducere in sistemul foto digital – https://www.youtube.com/watch?v=yGEchAwWRd4

Discutii libere despre fotografie – https://www.youtube.com/watch?v=unjxEBsapAE&t=50s

Implicatiile juridice in fotografie – https://www.youtube.com/watch?v=tbDKlFXHCpE&t=142s

Atentie !

Folosirea unor pasaje din acest articol (maximum 500 de caractere) se poate face numai cu indicarea sursei, respectiv http://blog.fotomagica.ro cu link direct catre acest articol. De asemenea este interzis a se prelua fotografiile-exemplu  care apar in articol, acestea fiind protejate prin Copyright.