Subscribe via RSS

Postat de admin

“Lumina  face  fotografia.  Admir-o,  iubeste-o,  dar,  inainte  de  toate,   cunoaste-o !  Cunoaste-i toate secretele si vei afla astfel esenta fotografiei.”

George Eastman

 

Totul a inceput prin anul 1975 cand m-am inscris la fosta “Casa Pionierilor” din Focsani, la Clubul FOTO…

Mi s-a parut ceva extraordinar şi în scurt timp fotografia a devenit prima pasiune !

A doua pasiune, radioamatorismul, un alt mod de a pierde timpul in mod util, a facut concurenta fotografiei de peste 20 de ani ! Indicativul meu de apel este YO9FYP.

Si fiindca prin anul 1976 eram foarte interesat de fotografie, am primit de la tatal meu clasicul SMENA8, un aparat bun pentru acele vremuri. Fiindca pretentiile cresteau, au urmat multe aparate pe film: SMENA8M, SMENA SYMBOL, LJUBITEL (pe film lat), ZORKI, FED4, ZENIT E, ZENIT TTL, PRAKTICA… Pentru perioade mai scurte de timp am avut si alte aparate, dar care nu au iesit cu nimic in evidenta ca sa fie mentionate aici. Am folosit cam tot ce se gasea în comertul socialist de stat. Pot sa spun ca, dintre toate acestea, cel mai multumit am fost de Zenit TTL si Praktica, doua SLR-uri de calitate, chiar daca obiectivele erau cele clasice, cum s-ar spune astazi “de KIT”.

In 1988 mi-am luat chiar si un aparat de filmat pe formatul 8mm, bineinteles facut in fosta Uniune Sovietica. Un aparat foarte bun, cu transfocator (un zoom, pe intelesul tuturor) si celula fotoelectrica in obiectiv, dar spre rusinea mea am uitat cum se numea (doar prin amabilitatea unui cititor mi-am adus aminte… era un Quarz 1x8S-2) ! Stiu ca am facut vreo 10 casete, de cca 8 min fiecare. Imi cumparasem si un aparat de proiectie, iar developarea filmelor alb-negru pozitive nu era o problema, fiind foarte asemanatoare cu developarea filmului alb-negru negativ (cu exceptia solarizarii). Drept sa spun, nu m-a atras foarte mult acest domeniu, dar am incercat !
Prin anul 1987 am abordat şi procesul negativ color C-41, cumparandu-mi un aparat de marit Krokus cu cap color şi alte accesorii specifice şi am inceput sa fac şi poze color.

Doar cine a trecut prin asa ceva poate sa-si dea seama ce greu era… Pentru cei mai tineri, invatati cu imprimante color, le spun ca era chinul de pe lume sa stabilesti dominanta de culoare la un film, practic sa faci un gen de balans de alb. Cum analizoarele de culoare erau practic inaccesibile pentru muritorii de rand, ma chinuiam singur. In camera obscura exista doar un bec de vreo 40W cu un filtru ORWO 166 (un lucru foarte greu de gasit), care dadea atata lumina cat sa nu-ti bagi degetele in ochi ! Pe langa faptul ca temperatura celor 3 bai trebuia sa aiba 31 +/-  0,5 grade, vedeai dupa cca 15 min ca bucata de hartie fotografica ori e prea rosie, ori prea verde, etc. Si de multe ori dura si o ora pana sa stabilesc care erau procentele de culoare potrivite.

Dupa 1990, aparitia laboratoarelor automate color, au facut sa abandonez definitiv acest aparat de marit. Drept sa spun nu mi-a parut rau… Era mult mai simplu, mai ieftin si de multe ori calitatea mult mai buna si, lucru cel mai important, scapam de tot chinul !
In 2002 am cumparat primul aparat digital de 3 MPix (un lux la acea vreme si cu un pret pe masura), urmand apoi aparate digitale Pentax – K110D, K10D, K20D, Canon 40D, Canon 7D, Canon 5D si apoi un Canon 5DMarkII.
In momentul de fata folosesc Canon 70D cu diferite obiectivele.

Atunci cand imi mai vine dorul de film folosesc un Canon 300v.

Printarea, atunci cand este cazul, o realizez cu o imprimanta EPSON L800.

Pot sa spun ca intelegerea artei fotografice s-a datorat cursurilor New York Institute of Photography, cea mai veche institutie de profil din lume, unde am putut invata, atat teoretic cat si practic, multe lucruri. Practic a fost o specializare, iar ceea ce am invatat de aici, în circa 9 luni de zile, a cizelat toata practica şi a completat cu succes latura teoretica acumulata de-a lungul timpului.

Un vechi proiect de-al meu a fost crearea unui Club al Artistilor Fotografi, proiect care s-a concretizat prin infiintarea unei asociatii in baza OG 26/2000 in anul 2011.

Fiindca fotografia a ramas doar la nivel de pasiune, fara sa castig bani din aceasta activitate,  m-am hotarat sa impartasesc din practica şi cunostintele mele cat mai multor persoane doritoare sa se perfectioneze în tehnica şi arta fotografica.
De aceea, în limita timpului disponibil, voi incerca sa postez articole personale care au legatura cu fotografia, practic, o experienta de peste 35 de ani explicata pe intelesul tuturor.
Prima beneficiara a cunostintor mele a fost fiica mea, Roxana, care incearca, uneori cu succes, sa faca fotografii !

Impreuna cu ea am creat site-ul de fotografie www.FOTOMAGICA.ro

Sunt deschis tuturor intrebarilor sau recomandarilor si sugestiilor pentru imbunatatirea site-ului,  asa ca nu ezitati sa ma contactati pe adresa de mail care apare în pagina de contact.

Daca ceea ce este scris în acest site ajuta cel putin o persoana sa devina un fotograf mai bun, atunci ma declar multumit şi pot sa spun ca mi-am atins scopul. Dar imi place sa cred ca fiecare va gasi ceva util, indiferent de pregatirea fotografica.

Nu cred ca este necesar sa postez articole in care sa reiau explicatiile care inunda Internetul, de genul cum se formeaza imaginea, explicatiile tehnice cu privire la diferite tipuri de aparate foto, ori cele de genul “sa ne cunoastem aparatul”. Cu toate acestea, cand voi fi nevoit, voi prezenta scurte explicatii de ordin tehnic.

Pentru a naviga mai usor in site, in fata categoriilor (care apar in bara verticala din dreapta) am pus initiala acestora, de exemplu C – Compozitie. La sectiunea “Cele mai noi articole” veti observa ca in fata titlului apare o cifra si initiala categoriei, de exemplu, “1C. Cum analizam o fotografie ?” si mai apar si alte articole  2C, 3C … Asta inseamna ca aceste articole fac parte din categoria “C – Compozitie“, fiind postate in ordinea 1C, 2C, 3C si asa mai departe.  Pe de alta parte, la sectiunea “Categorii” puteti observa si cate articole sunt postate acolo, numarul acestora apare intre ( ). Daca dati un simplu click pe categoria respectiva veti vedea si care sunt articolele postate acolo!

Acest site vrea sa promoveze calitatea si nu cantitatea informatiilor.

De aceea, comentariile care pot duce la cresterea calitatii acestui site sunt binevenite, iar in final toata lumea va avea de castigat, fiindca nimeni nu este perfect si oricand mai este cate ceva de invatat !

Incepand din data de 2 februarie 2013, realizez o emisiune TV la un post local de televiziune, intitulata “Fotomagica”. Aceasta este difuzata in fiecare zi de miercuri, incepand cu ora 20. Pe site apare inregistrarea emisiunii la foarte scurt timp dupa difuzare. Emisiunea poate fi urmarita si LIVE, dar la o calitate scazuta.  Chiar daca sunt explicatii la nivel de informare, cred ca aceste emisiuni pot contribui la intelegerea unor principii si pot completa informatiile de pe acest site. In acest sens am creat articole pentru fiecare emisiune, exact dupa structura acestui blog. Acestea se pot vedea AICI ! 

Tot ce este scris in acest site este creatie proprie, bazata in principal pe o experienta indelungata cu aplicarea practica a unor principii si nu am pretentia ca am descoperit ceva, ca am explicat totul exhaustiv ori ca ceea ce am scris aici se ridica la rang de lege, dar cu siguranta informatiile gasite aici va vor ajuta sa deveniti un fotograf mai bun !

 

Chiru Ioan Alexandru,

21 februarie 2011

Giurgiu

56 Raspunsuri la

  1. aurel

    Excelenta ideea unui blog pe teme fotografice! Imi pare rau ca nu am aflat mai devreme de acest blog. Il voi citi in continuare si sper sa fie scris cu acelasi suflet. Mi-am regasit aici pasiunea si preocuparea tineretii. Frumos. Felicitari si mergi mai departe! aurel m.

  2. admin

    Faptul ca acest blog este citit ma face sa merg mai departe si sa ma mai gandesc si la alte articole. Multumesc pentru gandurile bune ! Alex

  3. cosmin

    Ma simt onorat sa citesc povestea dvs.

  4. Puiu IMRE

    Va salut domnule Chiru.Am dat o raita pe la dumneavoastra ca sa va multumesc de nota data pozei ”Betty cea frumoasa…” si m-a umflat rasul cand am vazut ca blogul dumneavoastra stia ca sunt din Timisoara,ha,ha,ha ! Toate cele bune. Am bagat blogul la favorites,langa cel a lui Ozolin Dusa.

  5. admin

    Am intrat pe site-ul domnului Ozolin Dusa si intr-adevar am avut ce vedea, un adevarat profesionist !

  6. HOROSCOP

    Ma bucur nespus cand mai citesc si astfel de lucruri, fata de cele cu care suntem obisnuiti zi de zi

  7. shaman

    Se vede ca faceti cu pasiune ceea ce faceti.

  8. admin

    Atat timp cat nu o faci pentru bani si ramane la nivel de pasiune, dorinta de perfectiune este si mai mare, chiar daca nu intotdeauna iese cum vrei !

  9. dslr review

    Admiring the persistence you have put into your web site and in depth information you present. It’s awesome to visit a blog every once in a while that isn’t the same old outdated material. Excellent read!

  10. admin

    Nothing is more pleasing than when you do good. Thanks !

  11. Sorin

    Salut cu respect initiativa dumneavoastra. Constat cu placere ca sunteti o persoana foarte deschisa care iubeste oamenii si fotografia. Stima!

  12. admin

    Ma bucur ca apreciati acest blog ! Mult succes si va mai astept pe aici !

  13. Doru

    Excelenta idee Alex

    Si eu lucram alb-negru acasa si color am lucrat la liceu prin 1980 (si mai rudimetare mettode decit in 1987) dar a fost o experienta care mi-a placut. Apreciez si eu calitatea laboratoarelor automate de azi si mai ales cei 2 pence care ii platesc pe o poza 9×14. Dar este vorba de ce pui in poza si atunci e bine sa inveti sa faci fotografii 🙂

  14. admin

    Doru, ai dreptate ! Laboratoarele automate scot poze comerciale, care trebuie sa multumeasca orice client, sunt frumoase, luminoase si frumos colorate ! Nu zic ca nu se pot face si fotografii asa, dar de multe ori, ce faci cu mana ta e… mult mai bine !

  15. Marian, YO3IIT

    Foarte interesant blogul, am citit cu interes toate articolele, felicitari!
    Am trecut si eu prin aceleasi frumoase perioade: cu laborator foto in debara si revelatori tinuti in frigider, peste o mie de diapozitive pe ORWO UT18 developate in baie si solarizate cu un Nitrafot de 500W… apoi dupa ’90 am cumparat un aparat de marit Krokus si am experimentat pe hartie Azo si solutii FomaColor. Rezultatele au fost sub asteptari si am renuntat repede pt. ca tocmai aparusera laboratoarele automate care dadeau si un film Fuji gratis la o procesare completa.
    Cat despre aparate foto, am inceput cu Smena 8M in 1979 apoi prin ’85 am luat din consignatia de pe Covaci un ZenitE pe care mi l-au sticat minerii pe 13 iunie ’90(a vrut sa scoata filmul si i-a trecut degetul prin perdeaua obturatorului).
    A urmat un Zenit TTL, apoi un Minolta 3xi second hand iar din 2001 am trecut total pe digital, inceputul a fost cu o camera Canon S20 (3,1 Mpix erau mare lucru la vremea aia!) iar acum am un EOS 450D cu cateva obiective, un flash 580EX II si un 420EX. Ca si in cazul dvs. e numai un hoby, meseria nu are nici o legatura…
    Am salvat pagina la favoriti si speram sa ne revedem la urmatoarele intalniri radioamatoricesti.

  16. admin

    Asa este Marian… Toti au inceput asa, nu suntem singurii ! Problema este sa ne aducem aminte de unde am plecat, ca sa pretuim mai mult ce avem acum !

  17. felicitari

    Generatii foarte diferite gindim la fel.Felicitari pentru modul cum puneti problema.

  18. ionel muscalu

    L-am trecut si eu la Unele de ale Giurgiului

  19. I.cucu

    ziua buna,
    am si eu o intrebare ce film se poate folosi pentru Smena 8M.

  20. admin

    Film ingust de 36 pozitii (135-36)… Gasiti la F64 si nu numai.

  21. Costin

    Excelent blog !
    Am gasit multe raspunsuri la intrebari legate de fotografie. Totul se datoreaza modului cum sunt explicate, pentru a intelege oricine. Inca o data felicitari pentu munca depusa mai ales ca in ziua de azi nu prea mai gasesti persoane care sa faca ceva gratuit.

  22. admin

    Multumesc si va mai astept pe acest blog si de ce nu… pe http://www.cafg.ro (Clubul Artistilor Fotografi Giurgiu) !

  23. Pavel Ion

    Cred ca acest blog este apreciat de multa lume avand in vedere ca exista multe comentarii si la articole. Desi acum fac primii pasi in fotografie, imi dau totusi seama ca toate articolele sunt foarte bine facute si originale, intr-adevar bazate pe o experienta indelungata, mai ales ca am vazut lucruri explicate in alt mod, fata de articole similare pe Internet copiate unele dupa altele. Nu pot sa spun decat felicitari !

  24. admin

    Ma bucur ca apreciati ceea ce incerc sa fac eu aici. Sper ca informatiile gasite aici sa foloseasca la cat mai multe persoane.

  25. Dobre Adrian

    Excelent blog !
    In sfarsit gasesc ceva de calitate, mai ales la capitolul compozitie si tehnica, felicitari !

  26. taikameo

    O zi mai frumoasa prin descoperirea acestui blog! Felicitari! Aparatul de filmat era probabil un Quarz 1x8S-2. Citind articolul de aici si privindu-mi vechile aparate, printre care se regaseste si un astfel de Quarz, m-am intors cu gandul la inceputuri. Acum in era digitala, dupa un sfert de veac, ma consider a fi la un nou inceput…

  27. admin

    Exact, era un Quarz 1x8S-2 !!!
    Asa cum spuneam mai sus, este bine sa nu uitam de unde am plecat. Stiti si Dvs. ca nu era chiar simpla fotografia clasica, in comparatie cu ceea ce este astazi si cine stie cu ce o mai fi dupa inca 25 de ani !!! Noi putem spune ca avem un mic avantaj, asa cum cei de astazi vor spune peste un sfert de veac…

  28. Johan

    Felicitari! Pasiunea ramine tot pasiune.

  29. Ionel Georgescu

    Felicitari pentru blog !
    Am gasit niste raspunsuri la intrebari pe care mi le puneam demult la care din pacate nu am gasit raspuns pe Internet. Cursuri nu imi permit sa urmez, dar pot sa spun cu mana pe inima ca ceea ce faceti Dvs aici (gratuit) este aur pentru unii ca mine… Inca un lucru pe care il apreciez este ca site-ul nu este invadat de reclame google, care uneori devin enervante. Va doresc mult succes in continuare !!!

  30. admin

    Ma bucur ca ati gasit ceva util aici!
    In ceea ce priveste reclamele google nu sunt de acord nici eu cu ele, asa ca in partea dreapta sunt doar link-uri catre site-uri care au legatura cu arta fotografica si asta doar pentru a va forma o idee si nu in scopul de a castiga vreun ban !

  31. Laurentiu

    Felicitari pentru blog. Sunt si eu un fost cursant al cursurilor de la Casa Pionierului din Focsani dar cu cativa ani inaintea ta. Succes in continuare .

  32. admin

    Multumesc mult !

  33. Alin

    Da,un blog cu adevarat util si multe de invatat. Aici am gasit multe explicati pe intelesul meu, ma bucur ca v-am gasit, din intamplare, recunosc, dar ma bucur. Primul meu aparat foto a fost un smena8, iar primul film facut cu el l-am scos imediat afara dupa ce am facut cadrele, sa vad ce a iesit.Am crezut ca va aparea ca un diapozitiv, minte de copil si lipsa de cunostinta, asa am inceput eu cu fotografia. Astazi gasesti multa informatie, doar sa te pasioneze.Inca odata felicitari pentru ce ati intreprins sa faceti. Va doresc sanatate.

  34. admin

    Multumesc pentru gandurile bune si va doresc mult succes in continuare !

  35. INA STANA REBIGAN

    cata invidie .in sens de frumos si de calitate .inca de mica m-a fascinat fotografia si imi doream un aparat de fotografiat .dar aceasata dorinta s-a putut indeplini cand am luat primul salariu de invatatoare ,era cadoul meu mult dorit ,era un smena. a o multime de fotografii din epoca alb negru .apoi cand am avut timp m-am inscris la un curs de fotografie unde am invatat arta fotografica inca de la inceputurile ei ,cu o camera ESTENOPEICA pe care mi-am construit-o dintr-o cutie de pantofi ..se poate construi si dintr-o cutie d conserva , de biscuiti de chibrit .FANTASTIC . pentru prima data apoi am lucrat in laborator incepand cu taierea unui film de 1o metri in bucati si apoi infasurandu-l pe mosorel si apoi montandu-l in camera de fotografiat MINOLTA pe care mi-am facut-o cadou de un 25 de decembrie . scoteam fotografii alb negru , jucandu-ma cand revelam in laboratorul scoala unde intram cate 5 elevi .
    nu am terminat cursul , din pacate din cauza lipsei de timp . am participat la un singur concurs de fotografie unde am obtinut un premiu special ..din lipsa timpului nu am mai participat la nici unul.am inceput sa am mai multa grija cand ma hotarasc sa fac o fotografie .din anul 2009 am trecut la fotografia digital.am un nikon ..ca incepatoare de acest tip d fotografie .imi doresc ceva performant dar atata timp ce fiica mea inca este studenta nu-mi pot realiza aceasta dorinta …
    imi place modul dumneavoastra de abordare a tematicilor , felul cum prezentati fotografiile si in special aproperea de oameni si natura ..fotografiile dumneavoastra nu au nevoie de prezentare pentru ca ele se prezinta singure si ne vorbesc din spatele peliculei …mult succes si doresc sa-mi reiau prezenta mea la intalnirile dumneavoastra
    cu stima INA STANA REBIGAN

  36. admin

    Va multumesc pentru aprecieri ! Oricand sunteti binevenita la intalnirile CAFG de marti, la Zalomit.

  37. Laurentiu Ionescu

    Totul la superlativ… Am inteles multe chestiuni legate de compozitie pe care nu le intelesesem pana acum. Am intrat de multe ori pe acest blog si parca ma simteam nu stiu cum ca nu am multumit printr-un comentariu pentru tot ce am gasit aici. As avea o intrebare totusi, tineti si cursuri despre fotografie, in general ?

  38. admin

    Domnule Ionescu, nu am pretentia ca cineva sa multumeasca pentru ceva ce a gasit pe acest site ! Site-ul este foarte vizitat si ma bucur ca lumea gaseste ceva util. De asemenea, numarul de intrebari primite pe mail ma fac sa cred ca lumea chiar urmareste ceea ce scriu eu aici si probabil sunt si lucruri folositoare! Va multumesc pentru gandul bun, iar in legatura cu cursurile, am tinut si tin doar in sistem particular si absolut gratuit, la unele intalniri ale Clubului Artistilor Fotografi Giurgiu.

  39. atti

    De 2 zile citesc acest blog care nu poate sa nu fie laudat, asa cum sunt descrierile postate de domnu Chiru. Eu am mai citi si alte bloguri informatii tot ce gase-am de fotografiere aparate foto eu stiu mai ce, da sa ma credeti ca nici 10% nu am inteles, aici pe acest blog superb parca imi intra in mintea asta seaca inca in fotografiere. Imi aduc aminte de tata si prietenu lui care umblau in scoli gradinite si aveau un baiat si o fata desenata pe o placa de lemn si bagau copilasii capu si le facea poze de 8 martie. tata avea un aparat Kiew, blitz cu geanta pe umar unde era bateria. Si dupa sedintele foto la institutii scolare se ascundeau intro camera si nui vedeai ore intregi. In legatura cu aparatu kiew tin minte ca te uitai in vizor si cand faceai focus se suprapunea ceva nu mai tin minte bine ce era, se intampla o claritate in vizor pentru mine era un lucur foarte interesant, poate si de acea si la varsta asta de 43 m-am hotarat sa imi iau un aparat cat de cat sa fac si eu fotografii sa studiez. Sa nu uit in legatura cu Quartz am un aparat de filmat din timpu primului razboi cu manivela toc de piele, o sa ii fac poza si ii scriu detalii si o sa postez un link aici pentru tineret care nu au vazut asemenea lucruri ce technica era mai demult si unde am ajuns numa un simplu apasare de buton un laptop o tableta si putem sa ne vedem capodopera.
    Va urez numai bine pt ce faceti pentru oameni pasionati de acest sport, si voua cititorilor.

  40. admin

    In legatura cu fixarea distantei la acel aparat Kiew, era vorba despre “telemetru”… Un sistem pe cat de simplu pe atat de ingenios. In principiu, la cativa centimetri de vizor era un alt “vizor” in care exista o oglinda, asezata la un unghi de cca 45 de grade, unghi care se modifica, in limite foarte mici, in functie de miscarea obiectivului. Totul este geometrie… Un triunghi format din subiect, vizorul normal si cel de-al doilea vizor !
    Cand cele doua imagini din vizor se suprapuneau perfect atunci stiai ca este fixata si distanta pana la subiect. Acest sistem de punere la punct a distantei a fost foarte folosit inainte de aparitia aparatelor reflex cu prisma si oglinda (SLR), fiind folosite la aparate performante pentru acea vreme, cum sunt Fed, Zorki etc.
    Ba mai mult, din cate stiu eu in cel de-al doilea razboi mondial au existat in armata astfel de telemetre prin care se stabila distanta exacta pana la tinta… Probabil de acolo a fost imprumutat acest sistem.
    Ma bucur ca ati gasit lucruri folositoare pe acest blog si sper ca vor mai aparea si alte articole, in functie de timpul disponibil si mai ales de inspiratie !!!

  41. Ion Viorel

    Nu am cuvinte… Mai rar gasesti astazi pe cineva care sa-ti ofere atata informatie si totul gratuit. Se vede ca pasiunea pura nu are legatura cu partea baneasca si spun asta fiindca spre deosebire de alte siteuri, care se pretind a livra informatie, aici nu aveti acele reclame GoogleAdsense care sunt foarte enervante, dar care aduc oarece venituri.
    Imi dau seama ca nimic nu este copiat si de aceea apreciez ceea ce faceti. Si eu sunt din Giurgiu si intamplator am vazut si emisiunea despre fotografie de vinerea trecuta de pe Muntenia TV, care mi-a adus aminte de incercarile mele fotografice din tinerete. De fapt am ajuns pe acest blog de pe siteul Clubul Artistilor Fotografi din Giurgiu !
    A fost ceva pe intelesul tuturor, iar cu privire la slideurile prezentate cu imaginile din expozitii, am ramas profund impresionat. De aceea ma bucur ca si giurgiuvenii au un reprezentant de valoare in acest domeniu. Cred ca multi au incercat in tinerete sa faca fotografie, dar dintr-un motiv sau altul au abandonat ideea. Sper sa ne si intalnim, fiindca chiar vad ca mi-ati reaprins microbul fotografiei. Cu multa stima, Viorel.

  42. admin

    Va multumesc pentru aprecieri si ma bucur cand gasesc o alta persoana care sa aprecieze arta fotografica. Nici eu, ca si multe alte persoane, nu agreez aceste reclame care nu fac decat sa distraga atentia, indiferent cati bani s-ar castiga de acolo. In legatura cu CAFG sper ca in Giurgiu sa se consolideze acest Club (http://www.cafg.ro) si care sa atraga si alte persoane care iubesc fotografia. Am reusit sa demonstram ca se pot face lucruri frumoase pentru giurgiuveni si fara bani publici. In aproape 2 ani de functionare sa faci 4 expozitii, cursuri de initiere, precum si alte ‘actiuni’ comune cu alte asociatii locale, zic eu ca dovedeste ceva.
    Eu nu fac bani din fotografie (ci din contra !) si de aceea incerc sa aduc cat mai multa lume catre acest hobby si asta o poti face doar printr-o popularizare neagresiva, daca se poate cat mai placuta, care sa (re)aprinda in sufletul fiecaruia un sentiment placut. Faptul ca Dvs. ati apreciat acea emisiune, care v-a adus aminte de tinerete, ma face sa cred ca putin mi-am atins scopul !
    In legatura cu acel post TV local, este posibil sa am o emisiune saptamanala pentru popularizarea fotografiei, dar si cu sfaturi despre tehnica si compozitia fotografica. Acum depinde doar de disponibilitatea acestui post tv.
    Oricine este binevenit in ziua de marti la Centrul Cultural ‘Ion Vinea’ (ZALOMIT), la etajul 1, la ora 17, unde ne intalnim si discutam despre fotografie, mai facem o ‘vizionare’ de portofolii, mai punem ‘la cale’ actiuni specifice, lucruri care se fac din ce in ce mai rar in ziua de astazi.

  43. admin

    Incepand de saptamana viitoare, in fiecare zi de miercuri, incepand cu ora 20, la postul local Muntenia TV (Giurgiu) voi avea o emisiune de 30 de minute despre fotografie, care se va numi bineinteles… FOTOMAGICA ! Site-ul emisiunii este AICI !

  44. Mihai Constantin

    Felicitari pentru emisiuni !!! Cred ca nu prea sunt pe la noi astfel de emisiuni care sa explice cam tot ce insemna fotografia la nivel de incepator si putin mai mult.
    Daca cineva ar citi ce este pe acest blog si ar urmari si emisiunile, care completeza foarte bine tot ceea ce este aici, avand in vedere exmplele si explicatiile, nu ar mai trebui sa caute asa-zisele Cursuri de fotografie, decat pentru o diploma ! Personal am absolvit un curs de fotografie, considerat serios, dar am ramas dezamagit dupa banii dati. Dupa ce am citit pe aici si mai ales dupa vizionarea emisiunilor despre fotografie, mi-am dat seama ca m-am dus la pomul laudat. Se vede ca faceti totul din pasiune si nu pentru bani, felicitari !

  45. admin

    Ma bucur ca va plac aceste emisiuni!
    Incerc sa le realizez totusi la un nivel de informare si de introducere in fotografie, tocmai pentru a fi cat mai accesibile, putandu-le considera ca o metoda de popularizare a fotografiei.

  46. dan ,boghesti, VN

    Cuvintele sunt de prisos in a exprima bucuria lecturarii acestui site .Vreau sa va intreb daca stiti concursuri foto interne si internationale la care sa putem participa ?si o intrebare tehnica daca sunt diferente mari intre un canon600d si un canon650d?
    va multumesc

  47. admin

    Intr-adevar, concursurile ridica putin pregatirea proprie si se consolideaza sentimentul de autodepasire, deci este ceva benefic !
    Concursuri interne… Va recomand Asociatia Artistilor Fotografi din Romania sau cele organizate de unele site-uri serioase de fotografie ori de catre reviste de fotografie, iar internationale, cele de sub patronajul Federatiei Internationale de Arta Fotografica. (FIAP)
    Bineinteles ca mai sunt si alte concursuri, foarte interesante si unele chiar cu premii, dar ca regula generala, inainte de a trimite fotografii la un concurs, ar trebui sa cititi foarte atent regulamentul, inainte de “a fi de acord cu regulamentul” ori de a va insusi “termenii si conditiile concursului” !
    Daca nu faceti asa, este foarte posibil sa cedati, fara sa vreti, drepturile de autor asupra imaginilor sau sa acordati drepturi exclusive de folosinta ! De obicei aceste “capcane” juridice apar, intentionat sau nu, in diferite concursuri interne, de obicei organizate de anumite institutii cu ocazia unor evenimente de interes local…

    O analiza pertinenta a diferentelor dintre 600d si 650d gasiti AICI !

  48. Liviu Dediu

    Felicitari! Se pare ca fotografii sunt oameni perseverenti.Iar faptul de a scrie in blog despre aceasta pasiune e un lucru excelent!

  49. admin

    Ma bucur ca ati gasit ceva util aici !
    Felicitari pentru blog, chiar imi plac fotografiile !

  50. boariu tamara

    As avea si eu o intrebare. Este posibila copierea unor fotografii de pe un diapozitiv din 1985 pe hartie fotografica, calculator etc. ?
    Daca merg la un centru fotografic pot realiza acest lucru ?
    Multumesc mult, oricare ar fi raspunsul.
    Sarbatori fericite !

  51. admin

    Este foarte simplu !!!
    Se scaneaza filmul/diapozitivul cu un scaner de film si se obtine astfel varianta digitala, indiferent ca filmul este negativ sau pozitiv color (diapozitiv) sau ca este film alb negru.
    Dupa ce s-a obtinut varianta digitala totul este simplu, se poate prelucra cu un program de editare, stoca in calculator, pe un CD/DVD/stick sau printa pe hartie !
    Majoritatea centrelor foto serioase realizeaza si servicii de scanare, asa ca nu este nicio problema sa faceti ceea ce ati dori !
    De asemenea, puteti face acest lucru, eventual si cu o prelucrare avansata a imginilor si cu ajutorul unor persoane fizice, care se ocupa, la un nivel mai avansat, de fotografie.
    Sarbatori fericite !

  52. boariu tamara

    Multumesc mult pentru promptitudin. M-a incantat faptul ca raspunsul este favorabil. Sper sa gasesc profesionisti la un centru foto din localitate. De fapt, discutasem cu cineva care lucreaza in domeniu dar mi-a spus ca este o operatiune prea laborioasa si nu se merita incercat. Dar pentru mine chiar conteaza sa am salvate acele poze.
    Mult succes cu aceasta pasiune. O adevarata arta !

  53. Buican Florian

    Domnule,ai un blog superb!,vorbesc de continutul informativ,si eu ma ocup de fotografie,si inca de ani buni,dar de la Dumneata am invatat ,cu adevarat.Didactica Dumitale este simpla si eleganta la fel si metoda.Poate intr-o zi,trecand prin Giurgiu,iti voi strange prieteneste mana.Cu respect prof.Buican Florian Zimnicea

  54. admin

    Va multumesc pentru aprecieri !
    Un an bun in 2014 !

  55. silviu

    buna ziua tutuor. sincer apreciez f mult aceste sfaturi pt ca nimeni nu ti le ofera (din rautate). eu am o curiozitate f mare. am un dslr canon 70d . recent am fost la un eveniment, al unui amic, numai ca am folosit camera lui foto, avea un 6d full frame. numai ca el mi-a setat camera si am observat ca folosea iso 3200. si l-am intrebat de ce e asa de mare, nu iti iese zgomot de imagine? mi-a zis ca asa trebuie. bine, bine, dar de ce asa trebuie? nu a stiut sa-mi dea un raspuns. ma puteti avuta cu un raspuns?

  56. admin

    6D sta un pic mai bine la capitolul zgomot de imagine in comparatie cu 70D, dar asta nu justifica folosirea valorilor mari de ISO oricand. Daca veti citi articolele despre expunere veti vedea ca pentru o expunere corecta si in functie de situatia concreta, trebuie jonglat cu 3 parametrii: diafragma, timp de expunere si ISO. De obicei (dar nu obligatoriu) un ISO mare se foloseste in conditii de lumina scazuta, pentru a putea folosi diafragme mai deschise si/sau timpi de expunere mai scurti, fiind in acelasi timp atent la zgomotul de imagine. Este o intreaga discutie pe tema asta si nu ca “asa trebuie” ! Asa ca nu va pot da un simplu raspuns scurt si la obiect ! Sunt pe site articole care trateaza aceasta problema, dar in primul rand citit articolul despre Expunere – http://blog.fotomagica.ro/1t-expunerea/ si nu numai, dar puteti urmari si emisiunea despre Expunere in fotografie – http://tv.fotomagica.ro/expunerea-in-fotografie/

Postati un comentariu